Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Sâmbăta trecută a fost Ziua Veteranilor de Război, zi care ne oferă prilejul de a cunoaște din ce în ce mai multe povestiri istorice, de la cei care le-au trăit în cel de-al Doilea Război Mondial. Însă, noi suntem obligați de conștiința patriotică să-i onorăm pe veteranii de război zi de zi, nu doar pe 29 aprilie, care se pot bucura astfel de prețuirea noastră.
În această idee, la sfârșitul lunii martie a debutat Concursul de eseuri „Eroul de lângă mine”, iar perioada de înscriere și trimitere a lucrărilor se finalizează în data de 10 mai. Festivitatea de premiere a celor mai bune lucrări va avea loc pe 25 mai, la Cercul Militar Județean, iar dacă Bunul Dumnezeu va îngădui, vor participa și veterani de război din județ.
„Concursul are în centrul atenției veteranii de război din județul Botoșani, încurajând și facilitând astfel dialogul între generații. Ne-am gândit că prin intermediul acestui concurs generațiile tinere pot lua contact direct cu cei care au luptat pentru a apăra independența și integritatea țării. Așa cum am mai spus-o și în anii anteriori, trebuie să facem tot ce se poate pentru a ne valoriza veteranii de război, atât cât încă mai avem timp.”, a transmis deputatul Alexandra Huțu
Concursul a fost inițiat de Biroul parlamentar al deputatului Alexandra Huțu, în colaborare cu Asociația Națională a Veteranilor de Război – Filiala Botoșani, prof. de istorie Loredana Ciobanu, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Botoșani, preotul militar Teodor Cenușă, col. (r) dr. Sergiu Balanovici și Cercul Militar Județean și are scopul de a cultiva cunoașterea istoriei locale în rândul elevilor din clasele V-XII din județul Botoșani, de a stimula sentimentul de prețuire a acesteia și de a evidenția, în special, importanța dialogului între generații, precum și valoarea inestimabilă a veteranilor de război din comunitățile locale botoșănene.
„Trebuie să renunțăm la a-i sărbători pe veteranii noștri doar la evenimente oficiale și la a-i evoca doar în discursuri elogioase. Drapelul României, plachete și diplome aniversare, flori, dar și îmbrățișări și strângeri calde de mâini, pot fi oferite oricând veteranilor de război. Astfel, cei care au luptat pentru a apăra independența și integritatea țării, vor simți cu adevărat că suntem lângă ei, că îi cinstim prin prezența noastră. Iar concursul nostru vine în sprijinul acestui deziderat.”, a completat deputatul social-democrat
Înscrierea și transmiterea lucrărilor se pot face atât electronic, la adresa de email [email protected], dar și prin predarea lucrărilor la fiecare dintre partenerii implicați în organizarea concursului.
Regulamentul Concursului de eseuri „Eroul de lângă mine” poate fi descărcat accesând link-ul https://drive.google.com/drive/folders/1ptsMdU87T7gLYNhVzj_PldYe1btXx4jx?usp=share_link
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.