Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Înscrierile în Programul Casa Verde Fotovoltaice se apropie de final.
O noutate în acest an referitoare la Programul Casa Verde Fotovoltaice, este aceea că pot accesa fondurile puse la dispoziție de AFM pentru instalarea de panouri inclusiv unitățile de cult.
În acest context, deputatul social-democrat Alexandra Huțu reamintește faptul că unitățile de cult din județul Botoșani pot aplica pentru programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 în perioada 27-29 iunie. La fel ca la solicitanții persoane fizice, finanțarea care se acordă prin AFM este în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei.
„De data aceasta, apelul de proiecte este competitiv la nivelul întregii țări, fără a mai fi repartizate fonduri pe regiuni, ca în cazul persoanelor fizice. Pentru șapte din cele opt regiuni, sesiunile de înscriere în program s-au finalizat, urmând ca în zilele de 22, 23 și 26 iunie aplicația să fie deschisă pentru cetățenii din Regiunea Vest. Ulterior, în perioada 27-29 iunie, se deschide aplicația de înscriere pentru unitățile de cult, cu un buget total alocat de 17.500.000 lei.", a declarat deputatul Alexandra Huțu.
Condițiile de eligibilitate prevăd că beneficiază de finanţare solicitantul unitate de cult care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare; se obligă să permită accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor înregistrate de sistemul de panouri fotovoltaice şi verificării sistemului de panouri fotovoltaice finanţat; se obligă să respecte legislaţia în domeniu privind livrarea surplusului în sistemul energetic naţional. De menționat este și faptul că documentele încărcate la momentul înscrierii în aplicaţie nu vor mai putea fi modificate sau reîncărcate ulterior.
„Este important inclusiv pentru unitățile de cult din județul nostru să poate beneficia de panouri fotovoltaice pentru a reduce costul facturilor cu energia electrică și în unele cazuri și cu cea termică, dacă se suplimentează puterea instalată. Îi încurajez pe reprezentanții unităților de cult eligibile să depună proiecte și astfel să se alăture celor 1334 de botoșăneni care s-au înscris în acest program la sfârșitul lunii trecute.", a completat Alexandra Huțu.
Ghidul de finanțare poate fi consultat accesând link-ul:
https://www.afm.ro/main/programe/sisteme_fotovoltaice/2023/ordin_1063-26_04_2023-aprobare_ghid_finantare-2023_05_03.pdf
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.