Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Parlamentarul social-democrat Alexandra Huțu, în calitate de membru în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și în Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, a solicitat ministrului Mediului urgentarea programului Rabla pentru sobe. Asta deoarece aproape jumătate din gospodăriile din România se încălzesc cu lemne, 80% în mediul rural și restul în mediul urban.
„Este știut faptul că sobele vechi, convenționale, au un randament de aproximativ 20%. Este important să fie lansat cât mai repede acest program, pentru ca cetățenii să-și înlocuiască sobele cu unele care să aibă o eficiență crescută, prin care să se asigure un randament de minim 80%. Se vor reduce așadar și costurile oamenilor, pentru că astfel de sisteme de încălzire consumă mai puțin lemn. Atât botoșănenii cât și ceilalți cetățeni din țară care se încălzesc acum cu sobe au nevoie de soluții concrete și eficiente pe termen lung pentru a reduce dependența încălzirii de lemne de foc. Eu voi susține necondiționat orice măsură menită să asigure confortul termic al populației din mediul rural și al comunităților vulnerabile”, a susținut Alexandra Huțu.
Problematica lemnului de foc și a încălzirii populației în sezonul rece a fost una recurentă pentru Alexandra Huțu în tot mandatul de parlamentar, fie că a fost vorba de identificarea unor mecanisme funcționale pentru deblocarea pieței lemnului de foc, fie de asigurarea necesarului de lemne de foc din pădurea proprietate privată a moștenitorilor care nu au încă succesiunea dezbătută.
„După ce am explicat în mai multe rânduri situația apărută în localitățile botoșănene, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a trimis clarificări către toate gărzile forestiere, iar oamenii au putut beneficia de lemnele de foc din pădurile pe care le au în posesie. Iar pentru a veni în sprijinul întregii populației a României, deci și a botoșănenilor, am susținut și am votat anul acesta inițiativa legislativă a PSD prin care a fost redusă la 5% cota TVA pentru lemn de foc, rumeguș, pelete și brichete din lemn, atât pentru persoanele fizice cât și pentru școli, spitale, dispensare medicale și unități de asistență socială”, a subliniat deputatul social-democrat
Pentru că încălzirea populației reprezintă o necesitate de viață, iar anul acesta a apărut o nouă problemă pe care botoșănenii au reclamat-o public, aceea că prețul la lemnul de foc a început să crească fără justificare, deputatul botoșănean a solicitat oficial Ministerului Mediului soluții pentru a împiedica escaladarea acestei probleme.
Reamintim că PSD a susținut în cadrul Coaliției de guvernare și s-a adoptat acordarea de carduri de energie, prin care statul sprijină persoanele vulnerabile cu o subvenție de 1400 de lei pentru compensarea prețurilor la energie, aici incluzându-se și achitarea facturilor pentru lemne de foc, pelete și alte materiale de încălzire. Cardurile de energie completează astfel sprijinul lunar prevăzut de OUG nr. 70/2011 pentru protejarea populației în sezonul rece.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.