Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ITI „Țara de Sus”, înființată la nivelul a trei județe Botoșani, Suceava și Iași, cu 125 de UAT-uri componente, municipii, orașe și comune, a obținut finanțare pentru creșterea capacități administrative și actualizarea strategiei de dezvoltarea a teritoriului prin mecanismul distinct de finanțare Investiții Teritoriale Integrate.
„Pot spune că obținerea acestei finanțări este o reușită mult așteptată, având în vedere numeroasele obstacole de ordin tehnic, birocratic și politic survenite de-a lungul celor patru ani de la înființare”, a declarat senatorul Lucian Trufin, inițiatorul ADI ITI „Țara de Sus”.
Fondurile au fost alocate de Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene (MIPE), urmând a fi utilizate pentru scrierea documentațiilor aferente liniilor de finanțare pe care ADI ITI „Țara de Sus” le poate accesa în actualele și viitoarele exerciții financiare.
„Alături de președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, și administratorul public al județului, Cristian Nistor, am făcut front comun și am depus o nouă cererea de finanțare cu respectarea tuturor exigențelor și termenelor. Acest mecanism ITI aparține tuturor cetățenilor marginalizați din nord-estul țării, a căror primari și-au dat mâna în această asociere pentru a micșora decalajele de dezvoltare între regiunea noastră și celelalte regiuni din România și Uniunea Europeană”, a completat Lucian Trufin.
ADI ITI „Țara de Sus” urmărește atragerea fondurilor europene în mod direct, obiectivele vizate fiind dezvoltarea sectorului IMM, inovarea tehnologică, creșterea competitivității economiei, îmbunătățirea sistemului de sănătate, crearea unei rețele de incubatoare de afaceri și parcuri științifice, modernizarea infrastructurii, dezvoltarea parteneriatului dintre public și privat, regenerarea urbană și rurală.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.