Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Iftime_27

Cu atâtea fabrici care se închid, industria din Botoșani începe să se prăbușească. Nici nu mă miră. Cine s-o salveze, administrația care fuge și de cea mai banală dezbatere, care ne obligă să ne dezbrăcăm fără temei

la evenimente publice și care defilează prin județ în timp ce botoșănenii nu au de unde bea apă?

Dacă vrem să oprim valul de botoșăneni care pleacă din județ, dacă vrem ca tinerii noștri să se formeze și să aducă plus-valoare comunității aici, la Botoșani, trebuie în primul rând să ne pese de botoșăneni. Ceea ce n-am văzut să se întâmple la PSD. Ați văzut vreo declarație despre subiect? De soluții nici nu mai zic… 

Administrația actuală își arată fața doar când vine vorba de ceremonii și evenimente care îi pun într-o lumină bună. Când vine vorba de eșecurile la care au contribuit, când vine vorba de problemele cu adevărat importante, pur și simplu aleg să ignore. Or, dragi botoșăneni, asta e o lipsă de respect în primul rând față de voi. Doar o administrație absentă și detașată de comunitatea ei ar putea să acționeze astfel.

Doamna Federovici, când începem să luăm în serios problema oportunităților de muncă? Ce județ o să mai conducem dacă ne pleacă tinerii? 

Pentru că PSD ignoră pur și simplu problemele județului pe care îl conduc de 4 ani, noi vom continua să vorbim despre acest subiect, vom continua să dezbatem soluții! Pentru că noi nu urmărim titluri și reputație de fațadă. Nouă ne pasă de substanța din spatele imaginii și vrem ca faptele să fie cele care vorbesc.

Pe 9 iunie începem să punem în aplicare o administrație care chiar e orientată spre botoșăneni. Care privește și pe termen lung și care chiar își dorește să facă o schimbare radicală. Pentru că, dragi botoșăneni, de asta avem nevoie dacă vrem să trecem Botoșaniul pe lista județelor dezvoltate!

Comandat de Partidul Național Liberal - Organizația Județeană Botoșani, Cod Unic de Identificare mandatar financiar 21240015

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Iftime_27
DorohoiNews.ro, 27-05-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Unde mergi?
- O conduc pe soția mea la gară.
- Și de ce ești supărat?
- Dacă mă vede vesel, nu mai pleacă!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează 2 muncitori

Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează 2 muncitori
Grupul de Firme LEADER - Fabrica de fose septice si rezervoare din polipropilena (cu distributie nationala) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi - FOTO

Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi - FOTO
Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi: Teren intravilan pe strada ...

Colectivul clasei a V-a B transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul clasei a V-a B transmite Sincere condoleanțe!
Dragă Denis, Am aflat cu mare tristețe despre pierderea bunicii tale. În aceste clipe grele, ...

Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
În aceste momente grele, pricinuite de trecerea în neființă a mamei colegului nostru Voloseniuc ...

Apartament cu 3 camere în Dorohoi

Apartament cu 3 camere în Dorohoi
Vând apartament cu 3 camere, în Dorohoi, Calea Plevnei, etajul 3, renovat, AC, foarte bine ...

Vând Ford Mondeo 1.8, an 2000

Vând Ford Mondeo 1.8, an 2000
Vind Ford mondeo1 8 an 2000 256000 km stare buna itp valabil nov 1100 euro negociabil tel 0747862865

Vând apartament două camere, complet decomandat, pe Bulevardul Victoriei

Vând apartament două camere, complet decomandat, pe Bulevardul Victoriei
Vand apartament doua camere complet decomandat pe Bulevardul Victoriei langa Policlinică. Blocul din ...

Familia anunță cu durere trecerea în neființă a lui ŞLINCU VICTOR

Familia anunță cu durere trecerea în neființă a lui ŞLINCU VICTOR
Cu inimile împietrite de durere și cu multe lacrimi, ne luăm rămas bun de la dragul nostru soț ...

Colectivul Ocolului Silvic Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Ocolului Silvic Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Ne pare nespus de rau pentru pierderea suferita de d-l ing. Gherasim Vasile - seful Ocolului Silvic Dorohoi. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro