Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ITI „Țara de Sus”, înființată la nivelul județelor Botoșani, Suceava și Iași, cu 125 de municipii, orașe și comune componente, a depus proiectul pentru creșterea capacității administrative și actualizarea strategiei de dezvoltare prin Investiții Teritoriale Integrate.

„După îndelungi demersuri și numeroase etape procedurale parcurse, în premieră pentru regiunea noastră, am depus documentația necesară accesării liniei de finanțare prin care organismul nostru își va consolida resursa umană și capacitatea de lucru. Este o inițiativă de suflet, iar mecanismul pe care l-am propus a fost creat în interesul superior al cetățenilor, fără a se ține cont de culoarea politică. Autoritățile și liderii asociați pot avea viziuni diferite, dar trunchiul comun îl reprezintă dorința de dezvoltare. Dezideratul rămâne neschimbat, oricâte schimbări ar surveni în peisajul politic, pentru că acest ITI este eminamente un aparat pur administrativ, un liant între comunități și un vector de dezvoltare”, a declarat senatorul Lucian Trufin, inițiatorul și fondatorul ADI ITI „Țara de Sus”.

Fondurile au fost alocate prin Programul Asistență Tehnică 2021-2027 (denumit în continuare „PoAT”), urmând a fi utilizate pentru scrierea documentațiilor aferente liniilor de finanțare pe care ADI ITI „Țara de Sus” le poate accesa în actualele și viitoarele exerciții financiare.

„Alături de președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, și administratorul public al județului, Cristian Nistor, am făcut front comun și am depus cererea de finanțare cu respectarea tuturor exigențelor și termenelor. Scrierea documentației a fost coordonată la nivelul CJ, iar din echipa de management fac parte Otilia Moruz, Liliana Galer și Luminița Vodă, profesioniste care trebuie menționate și apreciate pentru munca lor. Acest mecanism ITI aparține tuturor cetățenilor din nord-estul țării, iar primarii asociați și-au dat mâna pentru a recupera decalajul de dezvoltare față de celelalte regiuni din România și Uniunea Europeană”, a completat Lucian Trufin.

ADI ITI „Țara de Sus” urmărește atragerea fondurilor europene în mod nemijlocit, simplificat și mai rapid, obiectivele vizate fiind dezvoltarea sectorului IMM, inovarea tehnologică, creșterea competitivității economiei, îmbunătățirea sistemului de sănătate, crearea unei rețele de incubatoare de afaceri și parcuri științifice, modernizarea infrastructurii, dezvoltarea parteneriatului dintre public și privat, regenerarea urbană și rurală.

Contractul de finanțare va fi semnat de președintele Consiliului Județean Botoșani, liderul ADI ITI „Țara de Sus” încă de la constituire.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1
DorohoiNews.ro, 22-07-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot 308, an 2010. Mai multe detalii la nr 0743317658

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere complet mobilat situat în blocul de langa Scoala ...

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune
Vand 2 fotolii noi,nefolosite si o masa cu 6 scaune din lemn masiv. Relatii la telefon: 0759182445

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro