Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Organizația Județeană a Femeilor Social - Democrate (OFSD) a sărbătorit Ziua Educației printr-o serie de evenimente la care invitați principali au fost peste 300 de cadre didactice din județul Botoşani.
Astfel, au avut loc două întâlniri, la Darabani și în municipiul reședință de județ, moderate de inspectorul școlar Galia Hrimiuc și inspectorul școlar general adjunct Cristina Bălăucă.
Invitatul surpriză a fost secretarul de stat al Ministerului Educației, Florian Lixandru, care a reiterat angajamentele de la nivel central pentru susținerea educației de calitate prin proiecte certe pe diferite programe de finanțare.
Discuțiile s-au axat și pe alte paliere, printre care importanța finalizării actualelor investiții și atragerea de noi oportunități de finanțare în infrastructura școlară, eficientizarea sistemului de transport a elevilor, dotarea cu mobilier și echipamente a unităților de învățământ, o colaborare strânsă între cadre didactice și autorități sau implementarea unor strategii care să conducă la creșterea autorității și prestigiului profesiei, în întreaga societate.
De Ziua Educației și, în egală măsură, de Ziua Profesorului, social - democratele botoșănene sunt alături de toate cadrele didactice și aduc mulțumiri pentru munca imensă depusă în construirea sănătoasă și valoroasă a societății!
Fără educație și fără o societate educată, nu există nici viitor!
Dragi și onorați profesori, LA MULȚI ANI!
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.