Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
După ce, vorba aia, și-au văzut sacii în căruță, nu i-a mai interesat de botoșăneni. Așa arată strada Bucium din Botoșani în secolul 21, sub conducerea celor care se lăudau că sunt profesioniști în administrație și știu ce înseamnă dezvoltarea. Da? Așa arată dezvoltarea? Să ne mai mire oare că oamenii nu mai au încredere în politicieni? Cu așa indiferență arătată după alegeri, cred și eu că botoșănenii privesc orice promisiune cu scepticism. Pe bună dreptate!
Pentru că eu nu pot să îi las pe oameni fără un răspuns, l-am sunat pe domnul primar să ne lămurească puțin cu situația în care se află strada și vedeți și voi care e atitudinea. “Fiecare cu treaba lui”, ne zice domnul primar. Dacă mie îmi spune să îmi văd de treaba mea, mă întreb ce le spune botoșănenilor când vin cu o sesizare…
Ceea ce nu înțelege primarul nostru "deranjat" este că o stradă care nu are rețea de apă și canalizare este exclusiv treaba Primăriei, adică a investitorului. Compania de apă intervine după ce aceste rețele sunt făcute. În cazul de față nu este nici apă, nici canalizare, iar dezastrul pe care îl vedeți pe strada Bucium este în sarcina Primăriei.
Nu mă mai miră nimic, însă un lucru este cert: nu voi lăsa sub nicio formă lucrurile la voia întâmplării, cum a făcut-o PSD! Voi face tot ce îmi stă în putință să îmbunătățim situația de pe strada Bucium, la fel cum îmi propun cu orice problemă pe care mi-o veți semnala de acum înainte!
#continuamschimbarea #ValeriuIftime
Comunicat Partidul Național Liberal Botoșani - CMF 11240002
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.