Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Prim-vicepreședintele PSD Botoșani, deputatul Marius Budăi a declarat că invitația la o dezbatere publică din partea candidaților PNL Botoșani este o glumă nereușită pentru că în tematica propusă au încurcat alegerile parlamentare, cu cele locale, ceea ce dovedește neseriozitate față de botoșăneni.
„Toate temele propuse de secunzii președintelui PNL Botoșani țin de alegerile locale, nu de parlamentare. Îi anunț că alegerile locale s-au încheiat. Nu mai ține văicăreala asta continuă cu „greaua moștenire”. Ei vor să dezbată acum ceea ce trebuie să rezolve șeful lor de partid. Vor să vină la parlamentare cu aceeași poveste de la locale. Asta arată neseriozitate.”, a explicat Marius Budăi.
Reprezentantul PSD Botoșani l-a invitat în schimb la dezbatere pe cel care decide cu adevărat în PNL Botoșani. „Vin oricând la o dezbatere, dar cu cel care ia decizii în PNL Botoșani, nu cu secunzii săi. Iar ca dezbaterea să nu fie o mascaradă și să fie utilă pentru botoșăneni, domnul Iftime trebuie să îndeplinească două condiții. Prima, să fie transparent și să răspundă la întrebările de care fuge de dinainte de începerea campaniei. A doua, să vină cu programul propus de PNL pentru viitoarea guvernare. Eu vin cu cel propus de PSD și facem o dezbatere serioasă pe propunerile celor două partide. Dacă nu respectă aceste două condiții și vrea doar circ, atunci să facă circ pe cont propriu, nu cu PSD”, a declarat prim-vicepreședintele social-democraților botoșăneni.
Budăi a spus însă că se îndoiește că șeful PNL Botoșani va da curs invitației. „Nimeni de la PNL Botoșani nu mi-a răspuns când am vorbit despre programele partidelor pentru această campanie. Am arătat că din Programul PNL lipsește tocmai sistemul public de pensii. Asta e foarte grav! La astfel de chestiuni de interes pentru cetățeni n-a mai fost nimeni „zmeu” la PNL. Au venit în schimb cu atacuri la persoană. Tot așa, i-am adresat președintelui PNL câteva întrebări de interes public: cum a făcut afaceri cu bani de la stat fără licitație, de la administrațiile PNL, cum a vândut repartitoare la suprapreț la cetățeni sau cum și-a pus fiul la conducerea Camerei de Comerț Botoșani. Au trecut peste 100 de zile de când l-am întrebat prima oară! Dacă n-are nimic de ascuns, de ce nu răspunde?”, a subliniat Marius Budăi.
Acesta i-a mai adresat încă o dată președintelui PNL Botoșani întrebările la care nu a răspuns și la care ar trebui să răspundă dacă vrea dezbatere publică și nu are nimic de ascuns:
Au fost sau nu amendate firmele sale de către Consiliul Concurenței pentru că au vândut repartitoare la suprapreț cetățenilor disperați să-și reducă povara costurilor cu energia termică? Dacă da, cum mai poate acum să joace rolul celui care se sacrifică de grija cetățenilor?
De ce a pus-o pe avocata PNL, care candidează la Senat, să blocheze acțiunea Primăriei Botoșani de a-i evacua pe chiriașii agresivi din Centrul Vechi? Câte voturi speră să obțină PNL de la cei vizați de evacuare?
Cum a obținut fără licitație 90% din cele 7.800 de contracte pe bani publici din care firmele sale au încasat 15 miliarde de lei noi din taxele și impozitele plătite de cetățeni?
Câte miliarde de lei noi au încasat firmele sale de la administrațiile locale conduse de PNL, adică de la colegii săi de partid?
Cine sunt acum beneficiarii reali ai firmelor sale? Sunt sau nu rude ale sale până la gradul al II-lea, care nu au dreptul să încheie contracte cu instituția pe care o conduce acum în calitate de președinte CJ?
Cum l-a pus pe fiul său la conducerea Camerei de Comerț Botoșani, pe care a controlat-o până și-a luat mandatul la Consiliul Județean?
De ce se enervează mereu când i se adresează aceste întrebări și își pune secunzii care candidează la Parlament să atace PSD? N-ar fi mai simplu fie transparent și să răspundă? Iar dacă nu răspunde, ce are de ascuns?
https://www.facebook.com/share/p/15VWrYdTc6/?mibextid=WC7FNe
CMF11240017
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.