Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

Deputatul PSD Dan Șlincu, care a votat proiectul de lege al guvernului, a arătat că principala prevedere se referă la ștergerea dobânzilor și penalităților, total sau parțial, pentru cei care își achită datoriile către stat. 

„Este pentru prima oară când amnistia a oferit o bonificație de 3% din impozitul pe profit pentru buni platnici. O altă măsură importantă s-a referit la redistribuirea banilor de investiții prin acordarea posibilității ca autoritățile locale să-și poată redistribui, în interiorul bugetului, banii alocați pentru a-și asigura finanțarea proiectelor avansate. În același timp, pentru autoritățile locale, a avut loc o creștere a plafonului de împrumut de la 1 miliard de lei, la 2 miliarde de lei, pentru a putea finanța proiectele locale de investiții. În ceea ce privește eficientizarea cheltuielilor publice, s-a prevăzut limitarea cheltuielilor instituțiilor statului la media din primele 8 luni ale anului, precum și suspendarea, până la finalul anului 2024, a cheltuielilor care nu sunt necesare”, a declarat Dan Șlincu.

În momentul emiterii actului normativ, premierul Marcel Ciolacu a procedat așa cum  trebuie să facă toți cei care gestionează bani publici: a luat măsuri pentru a ține sub control cheltuielile publice și pentru a recupera cât mai mult din banii datorați statului. 

„Avem o amnistie care stimulează firmele și cetățenii, nu sancționează și mai mult oferă flexibilitate aleșilor locali, pentru a-și putea asigura finanțarea pentru proiectele de investiții. Astfel, pentru firmele și persoanele fizice s-au șters dobânzile și penalitățile, total sau parțial, pentru cei care și-au achitat datoriile către stat. În acelai timp s-a promovat și o formă de bonificație pentru cei care sunt corecți și își plătesc la timp taxele și impozitele. Aceștia vor beneficia de o reducere a taxelor datorate. Se încurajează astfel conformarea la plata taxelor, dincolo de recuperarea unor taxe datorate care se va realiza prin această măsură”, a subliniat Dan Șlincu.

Meritul principal al Guvernului Ciolacu este că, pentru prima dată sunt premiați și contribuabilii corecți care își plătesc taxele la timp. 

Președintele PSD a demonstrat că este un prim-ministru eficient: a redus inflația la o singură cifră, a oprit specula din piața de alimente, a dus la bun sfârșit cea mai amplă reformă a pensiilor cu beneficii importante pentru  3,8 milioane de pensionari, iar lista măsurilor bune poate continua.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1
DorohoiNews.ro, 22-11-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Cumpăr apartament

Cumpăr apartament
Cumpăr apartament cu 3 camere zona Plevna. Rog oferte decente raportate la orașul Dorohoi! Mulțumesc! ...

Vând mobilă de bucătărie

Vând mobilă de bucătărie
Vând mobilă de bucătărie. Detalii la telefon: 0747419169

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” este alături de doamna director, Paula ...

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție
Vand autoturism Nissan Qashqai: -an de fabricatie 2021, capacitate 1332 cm3, benzina, 156 CP, CUTIE AUTOMATA ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară, ...

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni
Vând teren situat în comuna George Enescu, satul Şipoteni, cu o suprafață de 35700 mp. ...

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi
Cu inimile cernite de durere, cu un mare regret și un gol imens în suflet, suntem alături de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro