Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Deputatul Andrei Dolineaschi, președintele executiv al PSD Botoșani, a fost prezent duminică la Darabani alături de sutele de dărăbăneni care au ieşit în stradă, fiind nemulţumite de închiderea spitalului din localitate.
„Oameni buni, am venit la dumneavoastră deoarece eu sunt și dărăbănean, nu permit ca tatăl meu care a contribuit la construcția acestui spital iar pe mulți dintre dumneavoastră ia ajutat, ca un nemernic de la București să-și permită să închidă spitalul. Vor să închidă școlile, să închidă spitalele, să la transforme în azile să ne închidă și pe noi acolo. Poate am accepta la Darabani să facem un azil de nebuni și să-i închidem pe cei de la București, să-i închidem pe toți aici, că numai așa vom putea scăpa de ei. Eu voi face o inițiativă legislativă precum acceptăm să facem aici un azil de nebuni, dar să-i închidem pe toți aici, să-i ținem după garduri, și vom mergem să aruncăm cu ouă si cu roșii în ei. Cum să-și permită să închidă un spital de 150 de ani, ce face omul de la Rădăuți Prut, de la Hudești, de la Mileanca, am facut o ora de la Dorohoi la Darabani cu mașina, ambulanța cu siguranță face 2 ore. Iarna o să ne pună la congelat și o să ne dezghețe la primăvară, după care vor vedea ce mai pot face din noi. Vreau să vă transmit salutul primarului Dorin Alexandrescu și al oamenilor din Dorohoi, care au întins o mână dărăbănenilor și nu numai lor ci întregii zone de nord a județului. Nu este suficient pentru acest spital să devină doar secție externă a Spitalului Dorohoi, aici sunt necesare și un număr de paturi pentru a putea ca cetățenii să fie tratați omenește, nu îmi vine mie un ungur care nu are habar unde este Darabaniul să îmi spună că internarea în spital este sport național. Cum își permite să jignească românii?” a spus în luarea de cuvânt deputatul Andrei Dolineaschi.
Existenţa acestui spital la Darabani este vitală pentru locuitorii oraşului, dar şi pentru cei din comunele învecinate. Distanţa mare faţă de următorul spital este unul din motivele pe care îl invocă localnicii pentru renunţarea la decizia de transformare a spitalului în azil de bătrâni.
„Am venit astăzi aici să ne arătăm nemulțumirea și să nu ne lăsăm călcați în picioare. Haideți să milităm pentru redeschiderea spitalului Darabani. Dacă nu, ce puteți face? O să vă mutați toți la Botoșani la Flutur acasă? Întrebați-l dacă vă primește? Vom merge să facem toate demersurile împreună cu domnul senator Marcu, cu domnul primar și cu domnul președinte să menținem măcar acest spital ca secție externă a Spitalului din Dorohoi. Nu mai suport ca niște nemernici să-și bată joc în continuare de dumneavoastră și de noi toți. Hadeți să nu ne pierdem speranța, mă bazez pe dumneavoastră că nu vă veți lăsa călcați în picioare de acești oameni fără suflet.” a spus la sfârșitul discursului, deputatul Andrei Dolineaschi.
La această acţiune au participat, pe lângă deputatul Andrei Dolineaschi, senatorul Gheorghe Marcu președintele PSD Botoșani, membri ai PSD Darabani, dar şi alţi membri ai organizaţiilor PSD-iste din judeţ. (DorohoiNews.ro)
Autor: DorohoiNews.ro
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.