Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Medicul Gabriel Oprisanu consideră că reacţia întârziată a primarului Cătălin Flutur privind uciderea celor 230 de câini comunitari este contradictorie şi „filozofică”.
„Domnul Flutur ne spune că nu a fost informat, dar că decizia a fost bună şi că cei care au luat-o nu sunt vinovaţi. Înţelegem de aici că dacă i s-ar fi comunicat că urmează să fie masacraţi 230 de câini comunitari, dânsul ar fi aprobat măcelul. Prin urmare, indiferent dacă a ştiut sau nu, domnul primar e la fel de responsabil. E regretabil însă că nu are curajul să îşi asume cu bărbăţie decizia masacrului, preferând să dea vina pe subordonaţii săi”, a afirmat medicul Oprişanu, care ar putea fi viitorul contracandidat al lui Cătălin Flutur, la alegerile locale din 2012.
Gabriel Oprişanu a mai adăugat că formulele filozofice de genul „îmi pare rău, dar nu fac nimic” nu sunt potrivite pentru o persoană care ocupă o funcţie administrativă importantă.
„Dacă regretă uciderea câinilor, iar dânsul este şeful ucigaşilor de animale, atunci putea să ia măsuri ferme împotriva lor. Nu face însă acest lucru, ceea ce înseamnă că situaţia se poate repeta în orice moment”, a precizat Gabriel Oprişanu.
Acesta a mai adăugat că nu este nici el de acord ca botoşănenii să fie în pericol de a fi muşcaţi de câinii comunitari, dar că soluţia nu e uciderea animalelor. „Dacă un cetăţean este muşcat de un câine comunitar, atunci nu câinele e de vină, ci municipalitatea care nu şi-a făcut datoria de a duce acel animal în adăposturile specializate. De asemenea ar trebui sancţionaţi cei care abandonează aceste animale. Există deci soluţii care nu implică uciderea câinilor”, a subliniat medicul Oprişanu. (DorohoiNews.ro)
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.