Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Deputatul Andrei Dolineaschi a calificat drept „ironii ieftine” comentariile făcute de unii reprezentanţi ai PDL cu privire la candidaţii USL pentru principalele funcţii politice din judeţ. „După ce au tăiat salariile la oameni, au făcut disponibilizări, au închis spitale şi au mărit taxele, e chiar o impertinenţă să vină cu ironii ieftine la adresa candidaţilor opoziţiei”, a afirmat Dolineaschi făcând trimitere la declaraţiile recente ale deputatului Cătălin Obuf Buhăianu care a spus că „speră să nu ajungă să-l vadă pe Oprişanu plângând în hohote şi pe domnul Ţurcanu numărându-şi voturile pe care consideră domnia sa că trebuie să le vină”.
„Domnul Buhăianu ar face mai bine să explice oamenilor cum a votat tăierea pensiilor şi salariilor şi cum a fost complice la încălcarea drepturilor profesorilor, din postura de membru în Comisia de Învăţământ din Camera Deputaţilor. După ce lămureşte această latură întunecată a activităţii sale, poate să facă şi alte comentarii politice. Până atunci însă, decât să poarte grija opoziţiei, ar fi mai înţelept să se ocupe de problemele botoşănenilor”, a afirmat Dolineaschi.
Acesta a adăugat că toţi liderii PDL din Botoşani sunt părtaşi la genocidul social provocat Guvernului Boc. „Au votat la grămadă toate aberaţiile Guvernului Boc, iar acum încearcă să îşi schimbe culoarea şi fug de orice vizită în teritoriu a şefilor lor de la Bucureşti. Românii au însă o vorbă: lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba. Pot să pună verde înloc de portocaliu, dar sunt aceiaşi oameni care au votat tăierea pensiilor şi salariilor, au închis spitalele, şi-au bătut joc de profesori şi au tăiat indemnizaţiile de creştere a copiilor. Veţi vedea că vor continua să facă acelaşi lucru şi în perioada următoare”, a declarat preşedintele executiv al PSD.
Întrebat dacă PDL ar putea să câştige viitoarele alegeri prin generalizarea mitei electorale, deputatul Dolineaschi a afirmat că acest lucru e exclus. „Şi la prezidenţiale PDL a dat mită electorală în judeţ şi în municipiu, dar nu a ţinut. Până acum am văzut doar alegeri parţiale care nu au o miză importantă pentru alegători. Am însă convingerea că botoşănenii vor fi mult mai responsabili atunci când vor vota cine să-i conducă în următorii patru ani. S-a văzut acest lucru la prezidenţiale, când botoşonănenii au fost cei mai inteligenţi alegători din ţară, pentru că au înţeles încă de atunci că regimul Băsescu e toxic pentru România”, a mai spus deputatul PSD. (DorohoiNews.ro)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.