Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Ingrediente:
1 pachet de foi de plăcintă (12 foi subtiri) - NU foietaj!
8 ouă
1 kg iaurt de casa sau iaurt grecesc cremos cu 10%
60 g amidon
240 g zahăr
vanilie - 2 plicuri zahăr vanilat sau o lingura de extract
sare
800 g fructe din compot
opțional: stafide, merișoare, fructe confiate
În plus:
100 g unt topit amestecat cu 100 ml ulei
coaja rasă de lamâie
100 g zahăr pentru foi
zahăr pudră vanilat
Mod de preparare: În primul rând trebuie să ținem cont de faptul că fructele din compot sunt mai umede decât cele proaspete și decât cele congelate. Va trebui să le lăsăm la scurs măcar 30 minute într-o sită. Apoi, dacă este cazul, le putem tăia în bucățele mai mici. Eu am folosit compot de ananas și de mandarine la care am adugat stafide și merișoare deshidratate. Puteți folosi iaurt de casă sau puteți alege un iaurt grecesc cremos cu 10% grăsime (din comerț) sau un mix din iaurt și smântână acrișoară groasă. Se pune cuptorul la încins la 170 C cu ventilație (treapta medie la cele cu gaz). Se separă ouăle. Se bat bine albușurile cu un praf de sare. Când spuma este tare se adaugă 120 g zahăr și se bat în continuare până ce se obține o spumă densă și lucioasă (dacă întorci castronul deasupra capului să nu-ți curgă spuma in cap). Separat se bat și gălbenușurile cu 120 g zahăr și cu vanilia. După ce se formează o spumă consistentă se adaugă amidonul (mixam la turație mică) și, în final, iaurtul. Cu o paletă se incorporează cu grijă și albușurile bătute. Punem treptat din albușuri în crema de iaurt, nu invers. Încercăm să nu strivim spuma ca să nu pierdem aerul acumulat în ea.
Am topit 100 g de unt și le-am amestecat cu 100 ml de ulei. Am tapetat tava cu o coală de hârtie de copt. Am așezat o foaie de aluat peste hârtia de copt, am stropit-o cu ulei, am presărat un pic de zahăr și de coajă rasă de lămâie si am acoperit-o cu a doua. Am repetat operațiunea până am obținut 3 foi suprapuse.
Am scos 2 polonice bune de cremă și le-am pus deoparte – acestea vor fi glazura. Am împărțit restul de cremă în 3 și am pus prima porție peste primul teanc de foi. Deasupra am distribuit o treime din fructele pregătite. Vom avea 4 randuri a câte 3 foi, 3 straturi de cremă cu fructe și un strat final de glazură. Am presărat și niște stafide și merișoare. Dacă nu vă plac, puteți să nu le puneți. Au urmat alte 3 foi (stropite cu unt și ulei și presărate între ele cu zahăr, coajă de lămâie), iar cu 1/3 din cremă și 1/3 din fructe. Am aranjat foile la margine, am presat fin cu podul palmei și am repetat operațiunea. Au mai rămas doar 3 foi. Le-am pus și pe ele (cu zahăr, coajă de lămâie și stropite cu ulei și unt topit) și le-am glazurat cele două polonice de cremă puse deoparte. Coacem prăjitura 25 de minute în cuptorul preîncins la 170 C. Apoi reducem temperatura la 160 C și o mai coacem alte 20-25 de minute. Ea trebuie să fie aurie-rumenă și să fim siguri că este coaptă și în profunzime. Nu ne dorim o plăcintă cu foi crude, indigeste.
După coacere lăsăm prăjitura cu iaurt la răcorit. Ea trebuie să se răcească complet, să se așeze. Dacă încercăm să o tăiem fierbinte, va curge umplutura din ea. Apoi îi tăiem marginile care nu sunt foarte frumoase dar sunt delicioase. Porționăm această prăjitură cu iaurt și fructe in pătrate/dreptunghiuri, la dimensiunile dorite.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.