Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Ingrediente pentru foi de cacao:
2 ouă;
8 linguri de zahăr;
10 linguri de lapte;
10 linguri de ulei;
3 linguri rase de cacao;
1 linguriță amoniac;
1 lingură oțet sau zeamă de lămâie;
400 g faină.
Ingrediente pentru pandișpan:
6 ouă;
un pic de sare;
6 linguri de zahăr;
7 linguri de făină.
Ingrediente budincă de vanilie:
1 l lapte;
8 linguri de făină (sau 4 linguri de amidon);
200 g zahăr;
vanilie (sau coajă rasă de lămâie);
200 g unt.
Ingrediente pentru glazură de ciocolată:
100 g ciocolată de menaj;
50 g unt.
Mod de preparare foi de cacao: Se amestecă ouăle cu zahărul cu ajutorul unui tel. Se adaugă laptele, uleiul și amoniacul stins cu oțet sau zeamă de lămâie, după ce zahărul s-a dizolvat. Se cerne făina și cacao și se încorporează în compoziție. Se frământă un aluat potrivit de tare. Se împarte aluatul în două bucăți, fiecare dintre acestea întinzându-se în câte o foaie de 24×37 cm. Se presară făină peste fundul unei tăvi și se întind foile de cacao pentru a se da la cuptor. Se înțeapă foile cu o furculiță, din loc în loc, pentru a nu se umfla prea mult la copt. Se dau foile de cacao la copt, timp de 15 minute, la 180 de grade Celsius. Se transferă foile de cacao pe un grătar și se lasă la răcit.
Mod de preparare pandișpan: Se mixează ouăle cu zahăr și puțină sare, până la obținerea unei compoziții cremoase, triple în volum. Se cerne făina și se încorporează delicat, cu o spatulă, în compoziție. Se toarnă aluatul în tava pe fundul căreia am copt foile de cacao. Se dă pandișpanul la cuptor, timp de 25 de minute sau până când trece testul scobitorii. Se scoate pandișpanul de la cuptor și se lasă la răcit pe un grătar.
Mod de preparare cremă: Se pune laptele la fiert, la flacără mică, într-un vas. Se amestecă făina cu zahărul și vanilia, într-un alt vas de bucătărie. Se adaugă laptele cald deasupra, amestecând continuu pentru a evita formarea cocoloașelor. Se fierbe crema, la flacără mică, timp de 4 minute, după ce a dat în clocot. Se adaugă untul tăiat bucățele și se amestecă compoziția până când se omogenizează.
Cum se montează prăjitura: Se așază o foaie de cacao în tavă. Se întinde jumătate din crema preparată. Se așază pandișpanul deasupra. Se adaugă peste pandișpan restul de cremă. Se acoperă totul cu a doua foaie de cacao. Se topește ciocolata împreună cu untul, la baie de abur. Se întinde glazura deasupra foilor de prăjitură. Recomandat este să fie lăsată peste noapte, pentru a avea un rezultat cât mai aromat. A doua zi, se poate tăia în forma dorită și poate fi servită. Poftă bună!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.