Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un experiment dur: un reporter a mâncat o săptămână numai supă la plic. I-a crescut tensiunea, îi ardea faţa, senzaţia de balonare l-a epuizat. Supa e din E-uri care se umflă în apă.
Supa la plic e minciuna perfectă. Câteva fire de paste făinoase, un strop de ulei şi aromele tocate mărunt. Totul costă maxim 2 lei. Cu o cană de apă fierbinte, ingredientele se umflă şi-ţi măresc volumul. Suficient cât să-ţi astâmpăre foamea. Şi suficient cât să-ţi pună în pericol sănătatea dacă le mănânci timp îndelungat.
În pliculeţe de supă instant nimic nu pare a fi sănătos. În general, conţin paste făinoase deshidratate şi două pliculeţe: unul cu grăsimi, iar celălalt cu arome. Amestecate cu apă fierbinte, îşi măresc volumul de 30 de ori. „Sunt cel puţin două aspecte care trebuie luate în calcul. Aceste supe asigură cantitatea de energie, dar aportul nutritiv efectiv este foarte scăzut”, explică Constantin Ţîbîrnă, nutriţionist.
E-uri de sinteză
Atunci când sunt consumate un timp îndelungat, supele instant grăbesc apariţia hipertensiunii arteriale şi pot afecta stomacul. „Sunt foarte multe E-uri de sinteză, pe lângă elementele deshidratate. De asemenea, au multă sare, generând tensiune arterială. Nu sunt indicate hipertensivilor, celor cu afecţiuni ale ficatului sau ale rinichilor. Nu trebuie să se înţeleagă că, dacă mănânci o ceaşcă de supă instant, te îmbolnăveşti şi mori, dar consumul îndelungat poate cauza probleme”, susţine Constantin Ţîbîrnă.
Supa „la plic” este ieftină şi uşor de preparat, dar specialiştii susţin că timpul economisit nu este relevant. „Durează 10 minute în plus să faci o supă adevărată, sănătoasă, din rădăcinoase. Aceste supe instant au fost create pentru cei foarte comozi sau foarte ocupaţi. Preţul mic arată industrializarea”, crede nutriţionistul ieşean.
Profit şi standarde
Cu toate că opinia unanimă a medicilor şi nutriţioniştilor este aceea că supele instant afectează sănătatea prin consumul îndelungat, piaţa acestor produse se dezvoltă. „Pe producători nu-i interesează sănătatea, ci profitul. Singura grijă este ca produsul lor să respecte legislaţia. Produsele alimentare trebuie să respecte nişte normative. Dacă respectă aceste standarde, pot apărea pe piaţă chiar dacă produsul nu e sănătos”, este mecanismul descris de dr. Constantin Ţîbîrnă
„Cantitatea de legume este infimă şi zarzavaturile sunt deshitratate. Supele la plic sunt făcute din sare, arome artificiale, agenţi de întărire a gustului şi coloranţi.”
GHEORGHE MENCINICOPSCHI, director ICA
Fidea cu gust de carne de vită. Dar fără vită
Ingrediente: Fidea - făină de grâu c/s, ulei de palmier, apă, sare, potenţiator de gust şi aromă – glutamat monosodic E621, agent de îngroşare – gumă de guar E412, agent de afânare (bicarbonat de sodiu E500, carbonat de calciu E170), vitamine (B1, B2, B6, PP, acid folic).
Baza de supă: sare, zahăr, potenţiator de gust şi aromă (glutamat monosodic E621, inozinat E631 şi guanilat de sodiu E627), legume uscate (praf de ceapă verde, usturoi, păstârnac, pătrunjel), condimente (piper negru, piper roşu, ghimbir), aromatizat identic cu cel natural de carne de vită.
Ulei de floarea-soarelui: Valoarea nutritivă 100g/produs uscat: proteine 7,9 g, grăsimi 22,8 g, glucide 60,8 g, vitamine B1: 0,4 mg, B2 0,4 mg, B6 0,5 mg, PP 3,5 mg, acid folic 40 mKg, valoarea energetică 480 kcal. Sursa: evz.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.