Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Temperaturile scăzute fac ca bolile să apară în viaţa ta precum... ciupercile după ploaie. Alergia la frig, răcelile, durerile reumatice te lasă sleit şi fără chef. Iată ce ar trebui să ştii despre aceste neplăceri.
Aparatul respirator, oasele, inima şi sistemul imunitar sunt cele mai afectate atunci când frigul aduce temperaturile la limita îngheţului.
Frigul şi alimentaţia săracă în legume şi fructe proaspete fac ca sistemul nostru imunitar să fie foarte vulnerabil în faţa bacteriilor şi a virusurilor. Oricât te-ai înfofoli, hainele nu vor fi niciodată un scut între tine şi microbi. Cel mai bine ar fi să ştii care sunt bolile care te pot afecta şi cum le poţi trata eficient.
Mâncărimi? Poate fi alergie la frig!
Chiar dacă-ţi vine greu să crezi, alergia la frig există şi este o afecţiune greu de tratat. Dacă atunci când ieşi în frig îţi apar pete roşii pe mâini şi te mănâncă pielea, ai alergie la frig. Ca să fii sigur, mergi la medic.
Acesta îţi va face testul alergic aplicându‑ţi pe piele un cub de gheaţă. Dacă după 10 minute pielea ţi se înroşeşte şi te mănâncă, ai alergie la frig. Singurul tratament care ameliorează aceste simptome, în afară de înfofolirea de rigoare, constă în antihistaminice (antialergice).
Răceli dese, cauzate de imunitatea scăzută
E suficient să fie un vânt mai rece sau să tuşească cineva lângă tine că tu ai şi răcit. Şi dacă ar fi numai atât! Dar, cât e iarna de lungă, tu o ţii tot într-o răceală, care de multe ori se agravează şi dă în bronşită.
Dacă te întrebi de ce, află că această boală se ţine ca scaiul de tine pentru că ai un sistem imunitar foarte slăbit. În afară de tratamentul pe care-l urmezi pentru răceală, ar fi bine să incluzi în alimentaţie cât mai multe alimente bogate în vitamina C, pentru a întări sistemul imunitar: varză, kiwi, portocale, măceşe, conopidă, afine.
Compresele calde calmează durerile reumatice
Dacă suferi de dureri acute de articulaţii, tot frigul este de vină. Când ai reumatism, cartilajul dintre oase este afectat şi acest lucru face ca receptorii durerii de la nivelul osului să reacţioneze la frig. De aici şi durerea aceea surdă permanentă care te necăjeşte. Poţi reduce aceste dureri dacă aplici comprese cu sare caldă şi iei antiinflamatoare. Sursa: click.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.