Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

remedii-impotriva-balonarii

Balonările, provocate de mesele îmbelşugate, ne strică cheful de petrecere. Sunt însă câteva soluţii simple pentru a scăpa de ele şi a ne bucura de Sărbători.

Ceaiul de lavandă
Infuzia dintr-o linguriţă de lavandă uscată la o cană cu apă fierbinte stimulează secreţia de bilă şi, de aceea, este recomandată după mesele grase şi copioase de Sărbători. „Lavanda este indicată în caz de dischinezii biliare, balonări, digestie dificilă, dar combate şi migrenele care pot însoţi excesele culinare de Sărbători“, recomandă medicul de familie Ruxandra Constantina, cu competenţe în apifitoterapie, de la Clinica Med-As, din Bucureşti.

Lavanda se poate administra şi sub formă de tinctură şi de pulbere, care se găsesc la Plafar.

Scorţişoara
În China, scorţişoara este folosită în primul rând pentru tratarea răcelilor şi pentru înlăturarea senzaţiei de frig. Dar şi aparatul digestiv are mult de câştigat dacă adăugăm scorţişoară măcinată în mâncare sau dacă o consumăm sub formă de infuzie. „Vinul în care se pune scorţişoară – 50 de grame la un litru de vin – are proprietăţi benefice în caz de balonare şi de constipaţie“, spune medicul Ruxandra Constantina.

De asemenea, tot pentru stimularea digestiei şi pentru combaterea balonărilor, pudra de scorţişoară se poate adăuga în diferite salate sau mâncăruri. „Se poate utiliza ca atare, sub formă de pudră – o jumătate de linguriţă pe zi, adăugată în ceai, cafea sau în iaurt, amestecată cu miere – la o lingură de miere se pune o jumătate de linguriţă de scorţişoară, sau sub formă de infuzie – una-două căni pe zi“, recomandă specialista.

Cicoarea

Atunci când este „asaltat“ cu alimente excesiv de grase sau de dulci, cu cantităţi mari de mâncare, ficatul oboseşte, iar principalele consecinţe sunt balonarea, constipaţia şi greţurile. Un ajutor de nădejde pentru ficatul obosit este cicoarea, spun specialiştii.

„Cicoarea creşte secreţia de bilă, îmbunătăţind digestia, şi este şi un tonic al sistemului nervos. Se administrează sub formă de decoct – două linguriţe de rădăcină mărunţită se pun în 200 ml de apă rece, se fierbe cinci minute şi se bea fracţionat, în trei reprize, înainte de mese. De asemenea, se poate consumă sub formă de macerat la rece – aceleaşi proporţii se lasă 6-8 ore. Ţineţi cure cu cicoare de câte două săptămâni“, ne sfătuieşte medicul Ruxandra Constantina. Sursa: adevarul.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

remedii-impotriva-balonarii
DorohoiNews.ro, 30-12-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Cumpăr apartament

Cumpăr apartament
Cumpăr apartament cu 3 camere zona Plevna. Rog oferte decente raportate la orașul Dorohoi! Mulțumesc! ...

Vând mobilă de bucătărie

Vând mobilă de bucătărie
Vând mobilă de bucătărie. Detalii la telefon: 0747419169

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” este alături de doamna director, Paula ...

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție
Vand autoturism Nissan Qashqai: -an de fabricatie 2021, capacitate 1332 cm3, benzina, 156 CP, CUTIE AUTOMATA ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară, ...

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni
Vând teren situat în comuna George Enescu, satul Şipoteni, cu o suprafață de 35700 mp. ...

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi
Cu inimile cernite de durere, cu un mare regret și un gol imens în suflet, suntem alături de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro