Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

apa

Ştii că trebuie să bei multă apă, ca să-ţi fie bine. Un pahar la micul-dejun, unul-două pahare, la masa de prânz şi încă unul… când ţi-o fi sete. Acesta este şi cazul tău? Mare greşeală: în acest fel, apa ar putea să-ţi facă mai mult rău decât bine.

Conform nutriţioniştilor, cei doi litri de apă recomandaţi zilnic trebuie consumaţi în cantităţi mici, pe parcursul întregii zile. Dacă apa este băută într-o cantitate mare, dar într-un timp prea scurt, diluează sucul gastric şi îngreunează digestia.

Înainte, în timpul sau după masă?
Specialiştii recomandă consumul de apă înainte masă, dar nu cu mai puţin de 30 de minute înainte. În acest fel, sângele se hidratează şi poate face faţă aportului de calorii din alimentaţie. Un pahar cu apă, pe stomacul gol, îţi va da senzaţia de saţietate, ceea ce te va face să mănânci mai puţin. Această metodă simplă este recomandată mai ales persoanele obeze, în dietele de slăbire. În timpul mesei, însă, nu este deloc indicat, cu atât mai mult persoanelor care suferă de tulburări digestive. Apa îngreunează, în acest caz, digestia deoarece diluează enzimele şi le diminuează eficacitatea. Tot aşa apare şi senzaţia de îngreunare. De asemenea, imediat după masă este bine de evitat. Aşteaptă o jumătate de oră, pentru că, în caz contrar, te vei simţi balonată.
Dimineaţa mai mult, seara moderat
Persoanelor active le este recomandat să bea mai multă apă în prima parte a zilei, când efortul depus este mai mare. Seara, nutriţioniştii ne sfătuiesc să bem apă moderat. Activitatea gastrică este mai redusă în timpul somnului şi corpul va elimina apa, în mare parte, prin transpiraţie.

4 MOTIVE CARE FAC APA ESENŢIALĂ

Te ajută să-ţi menţii greutatea! Reglează metabolismul şi e esenţială pentru o digestie bună.
Te energizează! Când simţi că nu mai ai putere, bea un pahar de apă. Deshidratarea îţi dă senzaţie de oboseală şi îţi pot apărea dureri de cap.
Ajută inima! Apa ajută oxigenul din sânge să transporte subsţanţele nutritive esenţiale pentru celulele corpului. Astfel, inima nu mai trebuie să lucreze din greu pentru a pompa sângele în tot organismul.
Alungă stresul! 85% din ţesutul creierului este format din apă. Dacă eşti deshidratată, atât organismul, cât şi mintea vor avea de suferit. Sursa: libertatea.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

apa
DorohoiNews.ro, 12-01-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de colegul Damaschin ...

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro