Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În 2013, de ziua Crucii Roșii și Semilunii Roșii vom sărbători 150 de ani de acțiuni umanitare neîntrerupte. Din 1863 până în 2013 Mișcarea de Cruce Roșie și Semilună Roșie a modelat dreptul internațional umanitar și a fost principalul mijloc de intervenție umanitară la nivel mondial.
În ultimii zece ani voluntarii și angajații Crucii Roșii și Semilunii Roșii au sprijinit peste 160 de milioane de oameni în situații de urgență, de la dezastre naturale la războaie civile.
Principiile ce stau la baza acestor acțiuni depășesc granițele de orice natură, fiecare dintre noi putând fi un posibil beneficiar al Crucii Roșii și Semilunii Roșii. Deși suntem organizați ca o rețea la nivel global, rezultatele acțiunilor noastre au impact la toate nivelurile : mondial, regional, local, fiind mereu aproape de cei aflați în nevoie. De aceea, deciziile ce privesc organizația în ansamblul ei și stabilirea agendei umanitare internaționale pleacă de la cei care înțeleg cel mai bine problemele și soluțiile : voluntarii, oamenii și comunitățile afectate de greutăți.
Acesta este modul în care ne adaptăm și evoluăm. În cei 150 de ani de existență, Crucea Roșie și Semiluna Roșie s-a adaptat mereu. Provocările cu care ne confruntăm azi sunt: creșterea numărului de dezastre naturale, scăderea continuă a respectului pentru dreptul umanitar internațional sau probleme privind accesul sigur la îngrijiri medicale în tot mai multe țări.
Spre exemplu, din 1970 până în 2010, numărul dezastrelor naturale raportate a crescut cu 500%. Ca răspuns, în 2010, Crucea Roșie și Semiluna Roșie a pregătit peste 17 milioane de oameni în vederea reducerii riscurilor dezastrelor și a ajutat comunitățile să se adapteze la schimbările climaterice din ce în ce mai severe. Doar în 2012, Crucea Roșie Română a pregătit pentru răspuns la dezastre peste 50 000 de persoane și în alte 36 000 de cazuri a acordat ajutor de urgență celor afectați de inundații, înzăpeziri, caniculă și incendii.
Suntem convinși că tinerii sunt cei care pot aduce schimbări pozitive într-o lume aflată în permanentă mișcare. Jumătate dintre cei 13 milioane de voluntari din toată lumea sunt tineri. Aceștia sunt conduși de valori, cred în egalitate și non-violență, acțiunile lor urmărind un scop și o semnificație a vieții. Sunt agenți ai unei schimbări independente de generații și ideologii, promovând o cultură a păcii. Nu în ultimul rând, tinerii sunt inovatori, acceptând noi idei și tehnologii, mai repede decât orice generație de până acum.
Actiunile noastre sunt și vor fi conduse de valori umanitare cum ar fi neutralitatea, protejarea demnității umane și a respectului pentru diversitate. Aceste principii sunt astăzi mai relevante ca niciodată. De aceea, avem toate motivele să credem că acum, Crucea Roșie și Semiluna Roșie este la fel de tânără în spirit și bogată în valori ca și în momentul creării ei, acum 150 de ani.
Sărbătorește alături de noi 150 de ani de acțiune umanitară. Fii voluntar! Fii Crucea Roșie!
Mihaela Geoană, Președinte Societatea Națională de Cruce Roșie din România
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.