Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Cardul-national-de-sanatate

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a declarat, vineri, la Conferinţa Regională de medicină a familiei, organizată la Mamaia, că împreună cu premierul Victor Ponta s-a convenit ca distribuirea cardului de sănătate să nu intre în atribuţia medicului de familie, transmite Mediafax.

Ministrul Eugen Nicolaescu le-a transmis medicilor de familie că numai printr-un parteneriat strâns între medici, autorităţi şi pacienţi se poate realiză reforma în sănătate, iar aici rolul medicului de familie este unul extrem de important.

Abordând în cadrul întâlnirii şi tema distribuirii cardului naţional de sănătate, ministrul a precizat că, împreună cu premierul Victor Ponta s-a convenit ca distribuirea cardului să nu intre în atribuţia medicului de familie, adăugând că, până la jumătatea lunii semptembrie 2013, vor fi găsite cele mai bune soluţii pentru a rezolvă situaţia distribuţiei cardului naţional de sănătate.

Totodată, în urma discuţiilor purtate de ministru cu reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) şi ai patronatelor medicilor de familie, s-a convenit ca aceştia să ajute pacientul la iniţializarea cardului de sănătate.

„Echilibrarea componentelor sistemului sanitar este o parte esenţială în cadrul reformei în sănătate, iar aici vom pune accentul pe medicină de familie, centrele de permanenţă şi ambulatoriul de specialitate, diminuând în paralel cheltuielile cu sectorul spitalicesc, care este un mare consumator de resurse. Cred cu toată convingerea că sistemul sanitar românesc se poate schimba stimulând medicul de familie să fie integratorul sistemului medical în legătură cu pacientul", a declarat Nicolăescu.

Preşedintele CNAS, Cristian Buşoi, declara, în 16 iulie, că 7,5 milioane de carduri naţionale de sănătate vor fi produse până la sfârşitul anului, dar oamenii le vor primi numai după ce medicii, spitalele şi laboratoarele vor avea cititoare, precizând că acestea ar putea fi folosite din 2014.

„Potrivit Legii sănătăţii, orice român va fi obligat să prezinte cardul de sănătate ori de câte ori apelează la servicii medicale. În acest context, până la sfârşitul lui 2013 vor fi produse 7,5 milioane de carduri. Apoi, cardurile de sănătate vor fi distribuite către casele judeţene de asigurări de sănătate. Va urma un dialog pentru a convinge medicii de familie să sprijine distribuţia şi să realizeze iniţializarea cardurilor. Totodată, vor fi stabilite specificaţiile pentru cititoarele de card, pentru a fi garantată compatibilitatea acestora cu sistemul informatic al cardului electronic", a spus Cristian Buşoi, într-o conferinţă de presă în care a prezentat principalele obiective ale mandatului său la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Costul unui card naţional de sănătate este de 2,2 euro plus TVA, iar al cititoarelor, de cel mult 50 de euro, a precizat preşedintele CNAS.

Cristian Buşoi a mai spus că ar putea fi nevoie de zeci de cititoare la un spital, dar numai unul la medicul de familie. El a precizat că speră ca medicii de familie să suţină acest proiect, chiar dacă de fiecare dată şi-au exprimat refuzul.

În replică, medicii de familie au susţinut că editarea datelor pe cardurile de asigurat şi distribuirea lor trebuie făcute doar de CNAS, iar cititoarele de carduri şi contractele de mentenanţă pentru acestea trebuie să fie cumpărate de instituţie, prin licitaţie, şi date în folosinţă medicilor, prin contract de comodat.

„Aşa cum am argumentat în numeroase rânduri, distribuirea cardului, editarea datelor pe card şi achiziţia cititoarelor de card trebuie să fie finalizate de CNAS. Cardul de asigurat este proiectul acestei instituţii, nu al medicilor de familie", au arătat reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei şi cei ai Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, într-un comunicat de presă.

Medicii de familie susţin că editarea datelor pe card este consumatoare de timp, reducând şi mai mult timpul alocat consultaţiei medicale, activităţii medicale efective, în detrimentul pacientului, afectând calitatea actului medical şi relaţia medic-pacient.

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Cardul-national-de-sanatate
DorohoiNews.ro, 31-08-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

SC angajează cusători pentru fabricarea încălțămintei

SC angajează cusători pentru fabricarea încălțămintei
Societate Comercială angajează cusători pentru fabricarea încălțămintei. Punct de lucru Dealu ...

Familie din Dorohoi caută persoană pentru îngrijire locuință

Familie din Dorohoi caută persoană pentru îngrijire locuință
Familie cu domiciliul în Dorohoi, caută persoană dinamică și serioasă pentru îngrijire ...

Vând casă cu teren în Corlăteni

Vând casă cu teren în Corlăteni
Casa batraneasca situata in com Corlateni, sat Corlateni, strada Curcubeului, jud Botosani, construita ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot 308, an 2010, preț 3000euro. Mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Închiriez apartament în Dorohoi

Închiriez apartament în Dorohoi
Închiriez apartament cu 3 camere în Calea Plevnei, mobilat și utilat. Nr tel 0752086786

Caut să închiriez garsonieră

Caut să închiriez garsonieră
Caut să închiriez garsonieră. Număr de telefon: +4915774810525

Vând casă la cheie com. Mihăileni

Vând casă la cheie com. Mihăileni
Vand casa in comuna Mihaileni, renovata,1000 mp curte, 2000 mp arabil, 3 camere, baie, fosa, fantana, ...

Vând haină și geacă piele (bărbătești)

Vând haină și geacă piele (bărbătești)
De vânzare, haină și geacă piele (bărbătești). Relații la tel. 0740563818

Vând teren în Dealu Mare

Vând teren în Dealu Mare
Vând teren în Dealu Mare pe strada care trece printre case spre cimitir. 2900 MP cu casă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro