Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Aproape 70 % din persoanele adulte suferă de tensiune oculară şi vedere înceţoşată în urma folosirii în exces a calculatoarelor, tabletelor şi telefoanelor inteligente, au arătat cercetătorii americani într-un studiu prezentat joi la Salonul de electronică CES din Las Vegas.
Persoanele care folosesc timp de două ore, fără pauză, un dispozitiv electronic ce solicită ochii se confruntă cu dureri de spate, vedere înceţoşată şi dureri de cap, iar cercetări aprofundate au arătat că expunerea la lumina emisă de monitoare poate provoca degenerescenţă maculară şi cataractă, conform dailymail.co.uk.
„Ochii nu sunt înzestraţi să vizualizeze ecranele digitale pentru perioade îndelungate de timp. Aceste experienţe poate că sunt frecvente, dar nu sunt normale", a declarat Justin Bazan, optician şi consultant medical pentru Vision Council, care a realizat studiul.
Vision Council a descoperit că americanii petrec în medie între 6 şi 9 ore pe zi în faţa dispozitivelor digitale, dar şi că numărul adulţilor care depăşesc 10 ore pe zi în faţa acestor dispozitive a crescut cu 4 % anul trecut.
„Focalizarea privirii pe un obiect situat la o distanţă intermediară - cum ar fi un calculator sau un telefon inteligent - în cele din urmă oboseşte sistemul de focalizare a ochilor şi produce tensiune (oculară, n.r.)", a mai afirmat Justin Bazan.
Cu toate acestea, există metode de a reduce efectele tensiunii oculare provocate de dispozitivele digitale. Printre aceste metode se numără poziţionarea monitorului la nivelul braţelor, menţinerea dispozitivelor portabile sub nivelul ochilor pentru atenuarea strălucirii puternice. De asemenea, se recomandă pauzele regulate, pentru odihnirea privirii.
Totodată, în prezent se dezvoltă soluţii de natură optică pentru rezolvarea acestor probleme.
„Tensiunea oculară din cauza dispozitivelor digitale a devenit un motiv de îngrijorare serios (...). Din fericire, industria optică a făcut progrese importante în ultimii ani pentru a dezvolta tehnologii de fabricare a lentilelor care ţintesc cauzele tensiunii oculare. Asemenea altor ochelari de citit şi de vedere, ochelarii pentru computer transformă modul în care ne uităm pe calculator şi pe ecranele dispozitivelor portabile", a declarat, la rândul său, Ed Greene, director executiv la Vision Council.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.