Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Tradiţionala mămăligă a fost de multe ori subiect de cercetare al specialiştilor, fără a i se găsi vreo contraindicaţie. Dimpotrivă, se pare că ajută la tratarea unor afecţiuni des întâlnite, scrie citynews.ro.
Mămăliga vindecă bronșita, tusea cronică și gripa. Cum? Se prepară o mămăligă normală, apoi o întindem pe piept, o lăsăm 15 minute să acționeze, după care ștergem locul cu spirt camforat.
Pentru răceală și dureri în gât, e suficient să punem pe o plită două linguri cu mălai şi să facem inhalaţii cu fumul produs. Iar seara, înainte de culcare, e indicat să bem o cana cu terci, adică o mămăligă foarte subţire, care curge şi în care se pune o linguriţă de unt.
Deşi majoritatea o consumă ca simplu substitut al pâinii, românii cunosc şi calităţile sale terapeutice. Mai mult, dacă avem probleme cu pietrele la bilă, la două ore după micul dejun putem face comprese cu ceai de mușețel, iar după 15 minute aplicăm mămăliga și indicat este să consumăm ulterior și suc de lămâie sau ulei de măsline. Sună bine și pare un medicament minune, dar specialiștii sunt de altă părere.
Totuşi, este atestat faptul că un consum zilnic de mămăligă reglează concentraţia de glucoză din sânge, fiind benefică pentru diabetici. De asemenea, reduce cantitatea de colesterol din organism, scăzând riscul de ateroscleroză şi, implicit, de infract. Sursa: realitatea.net
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.