Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

medic de familie

Din luna aprilie, doar primii 20 de pacienţi care ajung la medicul de familie vor putea fi consultaţi gratuit. Restul pacienţilor nu numai că ar putea plăti consultaţia, dar nu ar mai primi reţetă compensată sau gratuită şi nici măcar un bilet de trimitere. Aceasta este o prevedere din contrac­tul cadru al medicilor de familie care ar putea intra în vigoare de la 1 aprilie.

De la începutul lunii aprilie, dată la care va intra în vigoare noul contract cadru al medicilor de familie, se va restricţiona şi numărul pacienţilor care vor putea fi consultaţi gratuit de către medicii de familie, scrie curier.ro.

Astfel, doar 20 de pacienţi vor putea primi ajutor, zilnic, din partea medicilor de familie, iar cei care de­păşesc acest număr trebuie să plătească consultaţia şi nu vor putea primi reţete compensate sau gratuite şi nici bilete de trimiteri.

Medicii de familie sunt confuzi, deoarece nu au apărut normele metodologice de aplicare a contractului cadru pe anul 2014 şi în prezent se lucrează pe baza actelor adiţionale la vechiul contract din 2013.

„Nu am înţeles exact ce se va întâmpla de la 1 aprilie. În prezent, al 21-lea pacient care e neprogramat plăteşte consultaţia, dar primeşte acte medicale ca reţetă, bilet de trimitere, etc. Se presupune că de la 1 aprilie nu mai avem voie să-i dăm nici reţetă, nici bilet de trimitere. Toţii colegii mei au peste 20 de pacienţi la consultaţie în fiecare zi. Pe cei cronici îi programăm, dar urgenţele şi cei cu boli acute vin când au nevoie. Dacă am mai multe urgenţe, ce fac cu cel programat, că nu voi mai putea să-i dau nimic! Normele la noul contract n-au apărut şi totul e în ceaţă", a declarat Mariana Boşneag, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Argeş.

Numărul limitat de consultaţii zilnice a mai fost introdus şi în alte contracte cadru ale medicilor de familie, dar la care s-a renunţat în urmă cu doi ani din motive obiective.

„Până acum doi ani tot aşa s-a procedat: doar 20 de pacienţi îi puteam consulta zilnic. În ultimele două contracte cadru s-a renunţat la acest lucru, iar legea ne-a permis să efectuăm zilnic mai multe consultaţii. Noi nu avem ce face. Am spus în nenumărate rânduri că pacienţii trebuie să facă petiţii pentru ca să încheie un contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, contract în care să le fie clasificat clar ce drepturi au, la câte consultaţii au dreptul, ce analize pot să-şi facă, etc. Aşa se procedează în alte state şi atunci lucrurile sunt mult mai clare",
a declarat, pentru Monitorul de Cluj, Emiliana Coştiug, vicepreşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Cluj. Sursa: romaniatv.net

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

medic de familie
DorohoiNews.ro, 13-03-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” împreună cu doamna ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Închiriez garsonieră, zonă centrală

Închiriez garsonieră, zonă centrală
Inchiriez garsoniera zona centrala situata la parter str. Dumitrie Pompeiu relatii la Tel. 0748993952

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vand avantajos loc de casa 992mp la iesire din Dorohoi - Pascari. Terenul dispune de gaz, apa, canal, ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro