Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Doar 43% dintre femei acuză dureri acute în zona pieptului, acesta fiind primul simptom căutat de medici atunci când se bănuieşte un infarct miocardic.Femeile pot să prezinte alte simptome care anunţă o boală de inimă, spre deosebire de cele care se manifestă de regulă la bărbaţi, avertizează specialiştii.
Riscul de deces în urma unui infarct e mai mare la femei
Bolile de inimă reprezintă principala cauză de deces la nivel mondial, iar studiile arată că riscul de moarte în urma unui sindrom coronarian acut sau infarct miocardic este mai ridicat la femei decât la bărbaţi.
Potrivit studiilor, femeile dezvoltă o boală cardiovasculară cu circa 10 ani mai târziu decât bărbaţii, astfel încât, deşi înaintea vârstei de 45-54 ani, evenimentele cardiovasculare sunt rare la femei, după această vârstă numărul lor creşte semnificativ, odată cu instalarea menopauzei.
Mai mult, simptomele manifestate la femei pot fi diferite de cele observate la bărbaţi, ceea ce duce la subdiagnosticarea bolii. Astfel, femeile au şanse mai mici să primească un diagnostic rapid la internare şi, prin urmare, să primească un tratament adecvat. Acest lucru se întâmplă deoarece doar 43% dintre paciente acuză dureri acute în zona pieptului - primul simptom căutat de medici atunci când se bănuieşte un atac de cord.
Simptome diferite la femei
Cel mai frecvent simptom al infarctului miocardic, atât la femei cât şi la bărbaţi este durerea toracică sau disconfortul.
Însă, la femei se întâlnesc mai des simptome precum:
· respiraţia dificilă
· stările de greaţă însoţite de vărsături
· durere în spate.
Anul acesta, Societatea Română de Cardiologie lansează în cadrul Congresului de Cardiologie Campania “Go Red for Women” – un proiect al Asociaţiei Americane a Inimii, ce are ca scop creşterea gradului de conştientizare în rândul femeilor şi a personalului medical faţă de amenințarea pe care o reprezintă bolile cardiovasculare.
Potrivit specialiştilor, alimentaţia sănătoasă, evitarea sedentarismului şi renunţarea la fumat pot reduce cu 80% numărul deceselor provocate de bolile cardiovasculare. Sursa: ro.stiri.yahoo.com
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.