Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Începând de mâine, medicii americani de la Medical Missions, revin la Botoşani cu trei chirurgi şi doi doctori generalişti, şi 30 de voluntari, care vor efectua controale medicale şi intervenţii chirurgicale gratuite ORL, plastice, laparoscpice şi ortopedice copiilor şi adulţilor.
Doctorii şi ceilalţi membri ai echipei vor face controale medicale generale şi consultaţii pentru operaţii în cadrul clinicii ambulatorii timp de 5 zile, începând din data de 28 septembrie şi până pe 2 octombrie, la Secţia de Pediatrie.
Pacienţii se pot înscrie pe liste sunând la Secţia de Pediatrie, telefon 0231.58.22.90 sau pot veni direct la control în timpul misiunii.
Duminică, în data de 28 septembrie, pacienţii se pot prezenta la clinica ambulatorie pentru control şi consult chirurgie, la ora 11.00.
De luni până joi pacienţii se pot prezenta la clinica ambulatorie de la Secţia de Pediatrie începând cu ora 7.30 dimineaţa. Procedurile chirurgicale vor fi în sfera ORL, reconstrucţie plastică, chirurgie generală laparoscopică şi ortopedie.
Procedurile ORL se vor efectua la Secţia de Pediatrie, iar operaţiile generale şi de ortopedie se vor efectua la Spitalul Judeţean. În cadrul clinicilor ambulatorii se vor efectua demonstraţii de igienă dentară, se vor distribui instrumente de igienă dentară, posibil ochelari de vedere, vitamine, jucării pentru copiii care vin la control şi alte astfel de donaţii.
Doctorii de familie care au pacienţi copii şi adulţi pentru Misiunea Medicală pot contacta Secţia de Pediatre a Spitalului Judeţean pentru a fi adăugaţi pe liste. Înscrierea pentru consult, şi eventual operaţie, se poate face personal sau telefonic la 0231.58.22.90, interior 102, între orele 08..00-16.00, în perioada 21 iulie-27 septembrie.
„Este un privilegiu să putem veni în România şi să lucrăm cu medicii şi pacienţii din Botoşani. Simt că pacienţii şi doctorii din Botoşani sunt ca o nouă familie şi abia aştept să îi revăd", a declarar dr. Jane Jenab, medic generalist.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.