Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un număr de 250 de cazuri de hepatită acută virală de tip A s-au înregistrat în judeţul Suceava de la începutul anului, cele mai multe fiind în luna octombrie, iar cei mai afectaţi au fost copii cu vârste cuprinse între cinci şi nouă ani, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, o creştere pronunţată a numărului de cazuri de îmbolnăvire s-a înregistrat începând cu luna iulie.
„Dacă actuală epidemie a debutat în câteva comune din jurul municipiului Rădăuţi, focarele din Arbore, Marginea şi Horodnic de Sus fiind declarate închise încă din cursul lunii septembrie, îmbolnăvirile s-au extins mai apoi în două comunităţi din jurul municipiului Suceava, Mitocu Dragomirnei şi Şcheia, unde mai apar în continuare cazuri sporadice", se arată într-un comunicat al DSP Suceava.
Cele mai multe cazuri de hepatită acută virală de tip A, 139, s-au înregistrat în luna octombrie.
Reprezentanţii DSP Suceava precizează că se confruntă cu un număr mai mare de îmbolnăviri în două comunităţi din localitatea Burla, unde focarul are 38 de cazuri, şi localitatea Mironu, cu 56 de cazuri.
Sursa citată mai arată că în toate aceste localităţi îmbolnăvirile au apărut în comunităţile de romi, de unde s-au extins ulterior în unităţile de învăţământ din fiecare localitate.
DSP a administrat 800 doze de vaccin antihepatitic A, s-au făcut numeroase dezinfecţii şi s-au distribuit cantităţi importante de substanţe dezinfectante, dar continuă să apară cazuri de îmbolnăvire din cauza contactului strâns între copii, imposibilităţii respectării regulilor de igienă personală din cauza lipsei de apă curentă şi insuficientă preocupare pentru educaţia pentru sănătate.
„Această situaţie epidemiologică nu este singulară, în toată ţară înregistrându-se în cursul acestui an o creştere a numărului cazurilor de îmbolnăvire, după un interval de aproape 10 ani când această afecţiune a fost cvasiabsentă", se mai arată în comunicatul DSP Suceava.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.