Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

covrigi

Ţine loc de mic dejun, prânz şi cină. Costă doar un leu şi este cea mai la îndemână masă a românului. Este gustos, dar nu aduce nici un beneficiu organismului, în afară de faptul că potoleşte foamea. Aşa ar putea fi descris banalul covrig. Consumat zilnic, în cantităţi mari, poate provoca serioase probleme de sănătate, de la obezitate, la diabet şi hipertensiune arterială.

Piaţa Unirii. Una dintre cele mai aglomerate zone din Bucureşti. Sute de oameni trec pe aici în fiecare clipă. De-a lungul a 50 de metri, două covrigării, două patiserii şi un fast-food îşi dispută clienţii. Oameni pe fugă, unii flămânzi, alţii doar pofticioşi. În spatele tejghelei se munceşte la foc continuu, pentru că cererea este uriaşă.

Făină, drojdie, sare şi apă. Se frământă bine, până se face aluatul, după care mai multe mâini dibace modelează coca în formă de covrig. Apoi covrigii sunt fierţi câteva minute în apă cu zahăr, rostogoliţi prin mac, sare sau susan şi puşi în cuptorul electric. La final, sunt rumeni şi buni de mâncat. Sunt cumpăraţi cu miile în fiecare zi, dimineaţa, la prânz şi seara.

„Înlocuiesc micul dejun cu o gustare pe care o iau în drum spre şcoală, locul de muncă. Este o gustare care să le astâmpere foamea, este o gustare al cărui principal beneficiu este şi că salvează bani. Se simt vinovaţi şi principala manifestare a faptului că se simt vinovaţi se vede din faptul că nu mai cataloghează respectiva gustare ca fiind mic dejun”, a spus Loredana Ionel, directorul de dezvoltare al unei companii de studii de piaţă.

Un meniu nu tocmai sănătos, atrag atenţia medicii. Valoarea nutritivă a covrigilor este zero. Adică organismul nu-şi poate extrage necesarul de vitamine şi fibre de care are nevoie, în ciuda faptului că un covrig mâncat pe fugă oferă senzaţia de saţietate.

„Ai mâncat un convrig, peste o oră poţi foarte linistit să mănânci o masă fără niciun fel de problemă. De fapt este un aport caloric inutil din cauza faptului ca nu ai ştiut să îţi gestionezi timpul, că ţi-a fost lene să îţi faci sandvişul aseară”, a precizat Simona Tivadar, medic de diabet şi boli de nutriţie.

Excesul e cel care dăunează sănătăţii, iar pancreasul va fi afectat dacă obişnuim că mâncăm mulţi covrigi. La fel şi intestinul gros, şi asta din cauza ingredientelor nu tocmai sănătoase.

„Avem pâine albă, adică pâine fără niciun fel de fibre, avem ulei, avem margarină în aceste produse, toate preparate termic, adică grăsimi hidrogenate până la urmă şi combinaţia respectivă este nocivă pentru organism, ne predispun la diabet, la hipertensiune arteriala, hipercolesterolemie, în special colesterolul rau care se poate depune pe vas şi produce boala coronariană”, a spus nutriţonistulLygia Alexandrescu.

De aceea, doctorii recomandă moderaţie de fiecare dată când vrem să mâncăm covrigi sau pateuri.

„Totul este să nu mănânci zilnic, şi în cantităţi mari. La convrig, pe lângă faptul ca este bogat în calorii, pentru că este bogat in hidrocarbonate, mai există şi altecva - au un aport de sare deosebit. 150 de grame de covrigi pot să aducă până la 3.000 de miligrame de cloruri de sodiu pe zi. Aportul de sare este foarte mare. Ingestia mare de sodiu este legată foarte mult de apariţia hipertensiunii arteriale”, a spus şi Alexandru Oproiu, medic gastroenterolog.

Pe lângă sare se adaugă acum şi alte ingrediente. Aşa se vând covrigii cu crenvurşti, cu şuncă şi caşcaval, cu dulceaţă sau ciocolată care cresc exponenţial numărul de calorii din acest produs popular şi care a ajuns să ţină loc de mic dejun, prânz şi cină. Sursa. digi24.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

covrigi
DorohoiNews.ro, 24-12-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Ofer spre inchiriere

Ofer spre inchiriere
Ofer spre inchiriere apartament cu doua camere decomandat in zona Olinescu cu centrala termica, mobilat. ...

Declar pierdut certificat de înregistrare fiscală

Declar pierdut certificat de înregistrare fiscală
Declarăm pierdut certificatul de înregistrare fiscală Seria A nr. 0387357, emis pentru CHIPER ...

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” împreună cu doamna ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Închiriez garsonieră, zonă centrală

Închiriez garsonieră, zonă centrală
Inchiriez garsoniera zona centrala situata la parter str. Dumitrie Pompeiu relatii la Tel. 0748993952

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vand avantajos loc de casa 992mp la iesire din Dorohoi - Pascari. Terenul dispune de gaz, apa, canal, ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro