Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Din fericire, melanomul este uşor de tratat dacă detectat destul de devreme, şi anumite forme de aluniţe de pe corp sunt unul dintre indicatoarele bune că trebuie să consultaţi cât mai repede un medic dermatolog.
Verifică-ţi sistemul ABCDE de aluniţe de pe corpul tău
A reprezintă asimetrie. Dacă o jumătate de aluniţă arată foarte diferit de cealaltă jumătate, e un semn că aluniţă ar putea fi canceroasă.
B reprezintă neregularităţi ale marginilor aluniţei.Neregularităţile, marginile slab definite, sau cele neclare poate fi un semn de melanom, scrie Bzi.ro.
C este simbolul pentru culoare. Alunitele de o culoare foarte întunecată, spre negru sau cele multicolore pot reprezenta un risc ridicat, şi trebuie verificate la un medicat neapărat.
D reprezintă diametrul. Alunitele mari cu diametrul mai mare decât al unui creion sunt de remarcat, deşi sunt cazuri când melanomul poate fi şi mai mic.
E este pentru evoluţia, sau schimbarea. O aluniţă care care îşi schimbă mărimea, formă sau culoarea trebuie de urgenţă verificată printr-un control specializat.
Dacă nu sunteţi sigur nici după acest test dacă o aluniţă reprezintă un factor de risc sau nu, ar trebui să consultaţi un dermatolog pentru o verificate avizată. Un dermatolog va fi în măsură să te analizeze şi să-ţi spună dacă alunitele tale reprezintă un semn de îngrijorare şi să stabilească exact un diagnostic.
Totuşi, există anumite lucruri pe care le puteţi face singuri până să ajungeţi la un medic. Academia Americană de Dermatologie recomandă să ne efectuăm lunar o auto-examinare, şi să observăm cu atenţie evoluţia aluniţelor pe care le avem deja pe corp dar şi să remarcăm dacă apar aluniţe noi. Sursa: realitatea.net
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.