Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Pentru a limita infecţiile nosocomiale din spitale, autorităţile au pus la punct un Plan naţional de supraveghere şi control, în care vor fi evaluate, într-o primă etapă, 70 de spitale mari din ţară. Totodată, managerii de spitale nu vor mai fi penalizaţi dacă raportează situaţia reală a infecţiilor din spitalul pe care îl conduc, aşa cum se întâmpla până acum.
Tragedia Colectiv a adus în atenţia opiniei publice o problemă majoră cu care se confruntă spitalele din România: infecţiile intraspitaliceşti, care sunt luate de pacienţii internaţi în unităţile sanitare de la noi. În timp ce europenii raportează infecţiile nocosomiale din spitale, tocmai pentru ca managerii să poată lua măsuri iar ele să poată fi prevenite, legea actuală îi penalizează pe managerii de spitale din România. Drept urmare, aceştia le subraportează.
Tocmai pentru a schimba această mentalitate şi pentru a nu mai ascunde aceste probleme sub preş, Ministerul Sănătăţii a anunţat un plan naţional de supraveghere şi control a infecţiilor nosocomiale: 70 de spitale de urgenţă, institute medicale şi spitale judeţene vor fi evaluate în baza unor chestionare întocmite de experţi, însă oficialii doresc ca în decurs de cinci ani toate spitalele din România să aibă pus la punct un sistem de prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale.
Conform secretarului de stat, chestionarele vor ajunge în cel mult 30 de zile în spitale, iar acestea vor trebui completate în cel mult 14 zile şi transmise Direcţiei Naţională de Sănătăte Publică, pentru a fi analizate. „Au de răspuns la o serie de întrebări legate de capacitatea de diagnostic a laboratoarelor, prelucrarea probelor, dacă au posibilitatea de a izola pacienţii purtători ai unor germeni de ceilalţi. Sperăm să reuşim să schimbăm mentalitatea managerilor de spitale, astfel că vom scoate din contractul de management prevederea prin care sunt obligaţi să aibă o rată de infecţie în spitale cât mai mică. Din cauza penalizarilor care s-au dat până acum, raportările nu au fost reale”, a explicat doctorul Victor Strâmbu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, în cadrul unei conferinţe de presă.
Pacienţii care intră în spital vor fi verificaţi Medicul a precizat că fiecare spital ar trebui să dispună de structuri care să se ocupe cu prevenirea infecţiilor nosocomiale, respectiv un compartiment special pentru aşa ceva şi microbiologi şi epidemiologi. În consecinţă, o altă măsură prevăzută de planul întocmit de Ministerul Sănătăţii este creşterea capacităţii de identificare a pacienţilor infectaţi sau colonizaţi cu germeni ce reprezintă risc major epidemiologic. „Vrem să se facă un screening al pacienţilor încă de la internare, să se ia probe şi să se vadă dacă în organismul lui sunt sau nu bacterii multirezistente. Şi dacă sunt astfel de pacienţi, ei ar trebui plasaţi într-un loc în care sunt bolnavi cu acelaşi germene”, a declarat şi conferenţiarul Gabriel Popescu, medic infecţionist la Spitalul „Matei Balş” din Capitală.
În prezent, angajaţii din spitale au obligaţia de a face autocontroale, în funcţie de o serie de indicatori specifici prevăzuţi în legislaţie. Odată la trei luni, unităţile sanitare au însă obligaţia de a contacta un laborator extern, care să certifice autocontrolul făcut de cadrele medicale. „Acum ascundem sub preş aceste infecţii, dar ele sunt reale şi pun în pericol viaţa oamenilor şi chiar a cadrelor medicale. Noi am fost în situaţia de a trata o colegă, cadru medical, de infecţie cu Clostridium difficile”, a completat Victor Strâmbu. Citeste mai mult: adev.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.