Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Copiii care nu au dormit suficient în copilărie riscă la vârsta adultă să devină dependenţi de alcool şi droguri, potrivit unui studiu publicat de Institutul Naţional de Sănătate din Statele Unite (NIH).
O echipă de cercetători de la universităţile Caldwell şi Pittsburgh pretinde că lipsa de somn la copiii de 11 ani îi predispune să dezvolte mai târziu o tendinţă spre conduite de risc, precum alcoolismul şi dependenţa de droguri, relatează ediţia online a revistei „Slate“, citată de agerpres.ro.
Asocierea dintre somnul preadolescenţilor şi tendinţele lor spre alcool şi dependenţa de droguri era deja bine cunoscută, dar acest studiu, ce urmează a fi publicat în revista „Drug and Alcohol Dependence”, este unul dintre puţinele care examinează corelarea în timp între aceste fenomene. Integral pe adevarul.ro
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.