Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Dacă acum 20 sau 30 de ani copiii puneau accent pe jocurile fizice, implicit pe o interacţiune reală, în momentul de faţă interacţiunea socială se află la cote mult mai mici, iar acest lucru cauzează, în rândul a tot mai mulți copii, frustrări, stări depresive şi anxietate.
În opinia psihologului Nicoleta Burlacu, nu evoluţia tehnologică este cauza închiderii tinerilor în ei, ci timpul mult mai puţin pe care îl petrec părinţii cu copiii lor. “Pentru a nu se simţi vinovaţi de situaţie, mulţi părinţi au tendinţa să dea vina pe tehnologie pentru introvertirea copiilor lor, pentru lipsa lor de interacţiune. În realitate, lucrurile stau pe dos. Folosirea în exces a tehnologie este doar un refugiu al tânărului din ziua de azi, sperând că prin această metodă îşi poate satisface nevoile emoţionale şi de comunicare. Dependenţa de tehnologie este doar un efect, şi nu un factor declanșator, dar din cauza premizei greşite de la care se pleacă, sunt mulţi părinţi care recurg câteodată la gesturi extreme, rupându-i total pe copii de tehnologie”, declară psihologul Nicoleta Burlacu.
Specialistul crede că ruperea totală şi abruptă de un obicei sau chiar de o dependenţă, îi poate accentua tânărului stările depresive şi anxioase, nicidecum nu i le diminuează. ”Tehnologia face parte din viaţa noastră, fie că suntem tineri sau adulţi. Nu putem nega sau ignora evoluţia tehnologică, ci trebuie să o îmbrăţisăm şi să o canalizăm în scopuri constructive. În cercetările mele, am observat – nu de puţine ori – copii care pur şi simplu se uitau în gol la ecran, fără să facă nimic. Nu putem spune despre acel copil că era dependent de tehnologie, deoarece nici măcar nu o folosea, dar era refugiul lui… așa se simțea el confortabil. Deja acel copil a depăsit starea de frustrare, s-a resemnat, și a avansat către o stare de depresie”, afirmă psihologul Nicoleta Burlacu.
Cum putem crea acest echilibru între tehnologie și viața reală?
Acum 20-30 de ani, pentru a nu-i ține toată ziua în casă pe copii, părinții recurgeau la o metodă simplă: le construiau acestora propria agendă în viața reală. Mulți dintre noi am fost înscriși în echipe de fotbal, volei, handbal, baschet etc. “În copilăria noastră aveam o ocupație, deoarece am fost încurajați de părinții noștri să avem o pasiune, un hobby. În zilele noastre, copiilor le lipsesc hobby-urile, nu mai au o agendă, iar în absența acestei agende, își petrec aproape tot timpul liber în fața unui calculator sau a unui telefon mobil. Tehnologia moderată, interacțiunea, relaționarea, comunicarea și conectarea permanentă cu copilul sunt ingredientele de succes pentru echilibrul acestuia. Tot acest echilibru este stabilit și condus de părinte, el fiind singurul responsabil pentru acest lucru”, consideră psihologul. În acelaşi timp, specialistul le recomandă părinţilor să stabilească reguli clare în relaţia cu copiii lor, în privinţa momentelor şi a duratei de folosire a tehnologiei, încă de la vârste foarte fragede, deoarece comportamentele sunt mai uşor de modelat atunci.
De cealaltă parte, specialistul în psihologia copilului crede că implementarea tehnologiei în școli trebuie încurajată, deoarece mijloacele clasice de învățare și-au dovedit ineficacitatea, iar tehnologia are o putere foarte mare de a le canaliza atenția tinerilor către educație. Sursa: doctorulzilei.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.