Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Aceasta este una dintre concluziile celor două studiil publicate miercuri în British Medical Journal: femeile aflate la menopauză care fumează sau care au fumat în trecut prezintă un risc de cancer mamar cu 16% mai mare în comparaţie cu femeile care nu au fumat niciodată. Concluzia celui de-al doilea studiu e legată de cancerul intestinal.
Riscul de cancer mamar la menopauză creşte şi la femeile expuse, afirmă studiul, într-un moment sau altul din viaţa lor, la efectele fumatului pasiv. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 80.000 de femei cu vârstele cuprinse între 50 de ani şi 79 de ani, care au fost monitorizate timp de 10 ani.
Un alt studiu, realizat pe baza a 20 de cercetări anterioare şi publicat în British Journal of Cancer, a evidenţiat faptul că persoanele foarte active din punct de vedere fizic se confruntă cu un risc de trei ori mai mic de a face polipi intestinali, formaţiuni considerate precursoare ale cancerului.
"De mult timp ştim deja că un stil de viaţă activ poate proteja contra cancerului intestinal, însă acest studiu este primul (...) care demonstrează că teoria potrivit căreia sportul conduce la o reducere a numărului de polipi intestinali reprezintă explicaţia cea mai plauzibilă", a declarat Kathleen Wolin de la Universitatea Washington din St. Louis din statul Missouri, citată de Mediafax.
"Exerciţiile fizice au numeroase beneficii: stimulează sistemul imunitar, reduc inflamaţiile intestinale şi contribuie la reducerea nivelului de insulină - toţi aceşti factori fiind susceptibili de a avea un impact major asupra riscului de a dezvolta polipi", a adăugat principala autoare a acestui studiu.
Cu toate acestea, nu este vorba de a face sport în regim intensiv - în opinia cercetătorilor de la Cancer Research UK, organismul care publică British Journal of Cancer, pentru limitarea riscului de cancer intestinal sunt suficiente 30 de minute de exerciţii "moderate" în fiecare zi şi menţinerea unei greutăţi corporale rezonabile. (DorohoiNews.ro)
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.