Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Pe 15 noiembrie a început Postul Crăciunului, 40 de zile de restricții alimentare, dar, mai ales, de rugăciune și detoxifiere sufletească. Sigur că principalul rol al Postului Crăciunului este cel religios, de curățare spirituală, în vederea iertării păcatelor înainte de nașterea Domnului, dar poate fi privit și ca o cură de detoxifiere trupească și chiar de slăbire, dacă sunt respectate anumite reguli.
Pe lângă semnificația pur religioasă, Postul Crăciunului este deosebit de benefic și pentru sănătate, însă trebuie acordată foarte mare atenție meselor principale. Odată cu înlăturarea din alimentație a produselor de origine animală, este nevoie de înlocuirea lor cu vegetale de foarte bună calitate, așa încât să nu apară carențe de vitamine esențiale.
Așadar, dacă mâncăm sănătos și fără să ne înfometăm, putem slăbi chiar până la 5 kilograme în cele 40 de zile de post, care se termină pe 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului.
Dieta din Postul Crăciunului înseamnă: un regim alimentar echilibrat care să conțină atât proteine, lipide, cât și carbohidrați, variind proporțiile în funcție de particularitățile fiecărei persoane în parte: copil, vârstnic, gravidă, activitate fizică sau intelectuală intensă etc.
Pe lângă ciuperci, alte alimente bogate în proteine de origine vegetală sunt: mazărea, lintea, tofu, humus de năut, orez brun, nuci, semințe de chia, semințe de cânepă.
Evitați zahărul, făina albă și alte produse care cresc imediat glicemia, dar care sunt contraindicate.
Pentru a evita problemele digestive, kilogramele în plus și mărirea colesterolului, ar fi bine să evităm cartofii prăjiți, vegetalele procesate, margarina sau mezelurile din soia și să mâncăm moderat orez, paste sau pâine.
Când putem mânca „de dulce” în Postul Crăciunului
În perioada celor 40 de zile de post va trebui să ne abținem de la mâncăruri ce conțin carne, ouă sau brânză, iar miercurea și vinerea să nu consumăm mâncare cu ulei sau vin. În zilele de marți și joi va fi dezlegare la untdelemn și vin, iar sâmbăta și duminică, până pe 20 decembrie inclusiv, la untdelemn, pește și vin, conform calendarulortodox.ro.
Dacă în zilele de luni, miercuri și vineri Biserica Ortodoxă prăznuiește vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, putem consuma untdelemn și vin. Dacă este hramul bisericii sau vreo sărbătoare ce are cruce roșie, atunci va fi dezlegare și la pește.
Excepție de la aceste reguli este ziua de 21 noiembrie, atunci când sărbătorim Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Indiferent dacă este miercurea sau vinerea, în această zi este dezlegare la pește. Sursa: viva.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.