Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a aprobat astăzi propunerea Comisiei pentru managementul clinic și epidemiologic al COVID 19 privind modificarea algoritmului de testare pentru COVID-19, precum și a definiției de caz.
Având în vedere că, în prezent, România a trecut într-o altă fază epidemiologică, specialiștii epidemiologi, cei de boli infecțioase, terapie intensivă și medicină de urgență din cadrul Comisiei MS au stabilit includerea în prioritățile de testare pentru COVID 19 a unor categorii de pacienți cu risc mare de forme severe și deces.
„Până în acest moment am luat o serie de măsuri restrictive cu scopul de a limita transmiterea infecției și de a reduce numărul de forme severe și decese. Sunt măsuri pe care le menținem în continuare, mă refer aici la distanțare socială, izolare, carantină etc. Dar, având în vedere evoluția numărului de decese este necesar să aplicăm, suplimentar, și măsuri de detecție a infecției la categorii de bolnavi care pot să dezvolte forme severe de îmbolnăvire, în scopul de a interveni cu tratament medical cât mai precoce”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Astfel, s-a aprobat testarea, suplimentar, pentru:
Pacienți înainte de procedura de transplant (asimptomatici) și donatorii de organe, țesuturi și celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienți cu transplant de celule stem hematopoietice aflați în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare post-transplant — 2 teste la 24 de ore interval
Pacienți asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos la internare in spital — 2 teste la 24 de ore interval
Pacienți oncologici asimptomatici aflați in curs de chimioterapie — de 2 ori pe luna
Pacienți oncologici asimptomatici înainte de intervenții operatorii sau manevre invazive
Hemodializați simptomatici
Hemodializați asimptomatici contacți cu caz confirmat, 2 testări, la 6-7 zile interval intre ele; pe durata acestei perioade aceștia vor fi dializați in sesiuni separate de restul pacientilor
Gravidele asimptomatice care se afla in carantina/izolare la domiciliu sau au fost contact apropiat cu un caz confinnat
Personalul de îngrijire din cămine de bătrâni — de 2 ori pe luna
De asemenea, s-a hotărât că, unitățile sanitare pot stabili protocoale de testare prin tehnici de RT-PCR, suplimentar, pentru personalul sanitar asimptomatic contact direct cu caz confirmat, în a 6-7 zi de la ultimul contact posibil infectant, care pot fi realizate cu resurse proprii în laboratoarele pe care le dețin sau în alte laboratoare.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.