Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Începând de astăzi, pacienții testați pozitiv care sunt internați la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani vor fi transferați la Spitalul de Pneumoftiziologie, spital aprobat prin Ordinul ministrului nr. 555/2020 ca spital suport.
Este vorba de un număr de 36 de botoșăneni care au o formă ușoară sau sunt asimptomatici. Aceasta este prima fază de transfer a pacienților confirmați pozitiv cu coronavirus, în vederea eliberării Spitalului Județean pentru a putea prelua urgențele și a rezolva cazurile non-Covid.
După completarea numărului de locuri disponibile de la Spitalul de Penumoftiziologie, se va proceda la ocuparea celui de-al doilea spital desemnat suport de către Ministerul Sănătății, respectiv Spitalul de Recuperare “Sf. Gheorghe”.
O dată cu eliberarea spațiilor în care erau internați pacienții la SJUMBT, aceasta va fi dezinfectată în așa fel încât să revină la utilitatea inițială.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.