Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Toate cardurile de sănătate care urmau să expire la data de 1 iulie 2020 vor beneficia de o valabilitate extinsă de 7 ani. Peste 4 milioane de români au în posesie cardui de sănătate care urmează să expire în prima zi a lunii viitoare.
„Am obţinut finanţare pentru prelungirea valabilităţii acestuia (…) pentru 4.200.000 de persoane din ţara noastră. Începând cu data de 1 iulie urmau să expire aceste carduri. Or, prelungirea valabilităţii acestora s-a obţinut pentru încă 7 ani”, a afirmat Cojan, potrivit Agerpres.
De la 1 iulie, se reia validarea serviciilor medicale cu cardul de sănătate
„Reintroducem, începând cu data de 1 iulie, tocmai pentru a avea o evidenţă clară a cazurilor ce se internează, a cazurilor care beneficiază de servicii medicale la domiciliu şi a cazurilor care beneficiază de servicii paraclinice, de imagistică medicală şi de laborator, deci, acolo unde există interacţiune între medic şi pacient şi trebuie obligatoriu să fie pacientul în faţa medicului, vom reintroduce utilizarea şi validarea serviciilor cu cardul naţional de sănătate.”, a mai spus Adela Cojan.
De la 1 mai 2015, cardul naţional de sănătate a devenit unicul sistem de validare şi decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.