Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Ca plantă medicinală, lavanda a fost utilizată din vremuri îndepărtate, însă proprietăţile terapeutice ale uleiului eteric extras din lavandă au fost descoperite abia la începutul secolului al XX-lea. S-au descoperit efectele sale pozitive asupra pielii, muşchilor şi inflamaţiilor de diverse cauze.
Uleiul de lavandă este cunoscut în special în aromaterapie pentru acţiunile calmante şi de relaxare. Pentru aroma sa plăcută, este printre cele mai folosite uleiuri volatile la nivel mondial în prepararea produselor farmaceutice şi cosmetice.
Remediu pentru crampe musculare
Sportivii sau oamenii mai în vârstă pot fi deranjaţi uneori de crampe musculare, a căror cauză poate fi oboseala muşchilor sau îmbătrânirea lor. Pentru asta, este suficient să amestecaţi 5 picături de ulei de lavandă într-o lingură de ulei de floarea-soarelui şi să ungeţi zona afectată. Veţi scăpa de dureri şi crampe, iar celulele musculare îşi vor relua activitatea. Uleiul de lavandă se absoarbe uşor în piele şi produce un efect sedative asupra nervilor. Astfel, muşchii vor fi relaxaţi.
Acţiune favorabilă asupra activităţii inimii
Lavanda susţine îmbunătăţirea funcţiei cardiace: înlătură palpitaţiile pe fond nervos, contribuie la normalizarea tensiunii arteriale. Când sunteţi nervoşi, iar inima începe să bată mai tare, uleiul de lavandă vă poate calma. În astfel de situaţii este considerat sedativul perfect. Pentru asta, puteţi stropi pe un şerveţel 2-3 picături de ulei şi să mirosiţi câteva secunde. Se poate face un masaj, adăugând în uleiul obişnuit 3 picături de ulei de lavandă. De asemenea, puteţi pune 3-4 picături de ulei în cada de baie. Disconfortul va dispărea şi veţi simţi o stare general de bine.
Comprese cu lavandă pentru inflamaţii la nivelul picioarelor
Inflamaţiile de diverse cauze la nivelul picioarelor se pot dezvolta în timp şi provoacă dureri la mersul pe jos. Acest disconfort apare mai des la vârstnici, dar poate apărea şi la persoanele tinere. De un real ajutor poate fi o compresă umezită în ceai de muşeţel rece, pe care se pun 5 picături de ulei de lavandă şi 5 picături de ulei de salvie. Se aplică pe zona inflamată şi se ţine până se usucă. Acest tratament s-a dovedit a fi foarte util în caz de flebită (inflamaţia unei vene, de regulă la picioare).
Tratament pentru hemoroizi cu ulei de lavandă
Pe piaţă există tot felul de produse care promit vindecarea hemoroizilor. Multe persone însă caută remedii naturiste pentru combaterea lor, considerând acţiunea plantelor mult mai eficientă. Cercetările mai noi au arătat că uleiul de lavandă poate împiedica dezvoltarea hemoroizilor într-o boală cronică. Se ştie că hemoroizii se produc în urma creşterii presiunii în venele hemoroidale care determină umflarea acestora. Atunci când un cheag de sânge se formează în interiorul hemoroidului apare inflamaţia care se dezvoltă şi mai mult, provocând dureri şi chiar sângerări. Utilizarea locală a uleiului de lavandă împiedică procesul de îmbătrânire şi îngroşare a pielii, reuşind să menţină elasticitatea pielii în zona lezată. Tratamentul constă din comprese cu 5-6 picături de ulei de lavandă şi 5 picături de ulei de salvie. Se aplică direct pe partea dureroasă după o baie caldă. Se repetă această procedură în fiecare seara, până la ameliorarea simptomelor.
De ajutor în caz de sinuzită
Sinuzita este o afecţiune destul de frecventă, atât în sezonul rece, cât şi vara, când folosim pe larg aerul condiţionat. De obicei, debutează cu blocarea sinusurilor cu fluid, unde se pot multiplica germeni, provocând o infecţie. Printre simptome se numără: secreţiile nazale abundente sau din contra nas înfundat, pierderea mirosului, tuse, febră, dureri la nivelul feţei, oboseala. Poate dura între 2-4 săptămâni. Şi în acest caz puteţi apela cu încredere la uleiul minune de lavandă. Prepară un amestec din 3-4 picături de ulei de lavandă, 2 picături de ulei de mentă, 2 picături de ulei de salvie şi 2 picături de ulei de floarea-soarelui. Cu o pipetă, se picură câte 3 picături în fiecare nasă, seara înainte de somn.
Precauţii în administrarea uleiului de lavandă
Uleiul de lavandă se foloseşte cu precauţie de către femeile însărcinate, în perioada de alăptare, şi la copiii cu vârste până la 7 ani. De asemenea, este necesar sfatul medicului în boli obstructive ale căilor biliare, insuficienţă hepatică severă şi alergii.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.