Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Primul test rapid de depistare a noului coronavirus produs în România a fost lansat joi de două companii. Acestea au beneficiat de finanţare de la investitori americani. Testul românesc poate detecta anticorpii daţi de virus în doar cinci minute şi funcţionează ca un test de sarcină pe care se aplică mostre de ser sau plasmă din sângele recoltat intravenos.
Nivelurile de sensibilitate crescute ale testului rapid permit identificarea anticorpilor virusului în cazul celor care au luat contact cu el, inclusiv cazurile asimptomatice. Testul are avizul Agenţiei Naţionale a Medicamentului pentru producţie şi comercializare.
50.000 de bucăţi zilnic pot produce companiile și există și posibilitatea de dublare rapidă a acestei cantităţi, în vreme ce, momentan, statul asigură, în general, cam jumătate din acest număr.
Aceste teste pot fi folosite pentru testarea în masă a populaţiei şi astfel se pot identifica potenţiali donatori de plasmă pentru tratarea cazurilor grave. În cazul în care apare vaccinul anti Covid, cei care nu fac anticorpi ar putea fi vaccinaţi primii.
Autoritățile nici nu știa de existența testului COVID fabricat în România
În curând, cei care produc vaccinul vor discuta cu autorităţile.
„Are o sensibilitate de 90,60%, acurateţea lui este de sută la sută, şi venim în completarea testelor PCR, şi deja ştim că aceste aparate sunt foarte aglomerate, sunt foarte multe probe şi durează, în majoritatea clinicilor, peste 48 de ore până să se ofere rezultatul pacienţilor. Aşteptăm de săptămâna viitoare să luăm legătura cu instituţiile de stat să vedem, nu ştiau că se fabrică încă în România”, a declarat pentru Mediafax, Sima Ioana, director general Romlab.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.