Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Gabriel Oprișanu, candidat potenţial al USL pentru Primărie, a avertizat, joi, autorităţile din sistemul sanitar botoşănean că exodul masiv al medicilor şi asistentelor va pune în pericol securitatea sănătăţii publice din municipiu şi din judeţ.
„Dacă autorităţile nu vor lua măsuri urgente pentru a opri plecarea celor mai buni medici şi asistente, ne vom confrunta cu o deteriorare galopantă a sănătăţii publice botoşănene. În acest moment, Spitalul Judeţean depune eforturi mari pentru a convinge Ministerul Sănătăţii că are capacitatea logistică și profesională de a face performanţă. Dar fără medici buni, nu putem avea spitale bune”, a declarat directorul Spitalului de Psihiatrie.
Conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, numai anul trecut, din spitalele din județ au plecat 87 de asistenți medicali și 24 de medici, ceea ce reprezintă o cifră îngrijorătoare pentru un județ cu o populație de numai 450.000 de locuitori. În opinia doctorului Gabriel Oprişanu, problema nu se reduce doar la scăderea drastică a personalului medical, ci trebuie avută în vedere şi irosirea unor sume importante de bani care au fost cheltuite pentru pregătirea specialiștilor.
”Exodul halatelor albe costă sistemul sanitar zeci de milioane de euro anual. Gândiţi-vă că pregătirea profesională a unui medic durează circa zece ani, cu facultate și rezidenţiat. Asta înseamnă zeci de mii de euro investiţi de statul român în formarea unui medic, care apoi pleacă din ţară şi tratează bolnavii din străinătate. Pierde statul, pierde sistemul sanitar, iar cel mai mult pierd pacienţii români”, a precizat medicul Gabriel Oprişanu.
Candidatul potenţial al USL a criticat primarul municipiului Botoşani pentru că a girat politic deciziile guvernării PDL din domeniul sanitar. „Domnul primar Cătălin Flutur este şi preşedintele PDL Botoşani. Nu l-am auzit niciodată să protesteze la şefii lui politici de la Bucureşti împotriva deciziilor care au devastat sistemul sanitar din Botoşani. Domnul Flutur a votat în partid susţinerea Guvernului Boc care a desfiinţat spitalele şi a trimis medicii să-şi caute de lucru în străinătate. Iar acum, când apar efectele negative, domnul primar tace şi îi pune pe subordonaţi să dea explicaţii”, a mai declarat doctorul Oprişanu. (DorohoiNews.ro)
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.