Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Vaccinare Dorohoi_21

Primele 100 de vaccinuri anti COVID au ajuns duminică, 3 ianuarie 2021, la Spitalul Municipal Dorohoi. Cele 20 de flacoane, a câte cinci doze fiecare, au fost aduse cu o autospecială dotată cu aparat frigorific, autospeciala fiind escortată de la sediul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani și până la Dorohoi de o mașină a poliției și una a jandarmeriei. Dozele de vaccin au fost preluate la Dorohoi de managerul spitalului, medicul Valerian Andrieș și de cadrele medicale care vor deservi Centrul de vaccinare, organizat la parterul blocului materno-infantil.

Vaccinarea a început luni, 4 ianuarie 2021, la ora 10.00, pe parcursul zilei urmând să se vaccineze 50 de cadre medicale. Din 443 de cadre medicale, s-au înscris pentru vaccinare, până în acest moment, 133. Asta înseamnă un procent de peste 30% având în vedere că unele persoane nu pot face vaccinul din motive medicale, iar altele care nu doresc să facă vaccinul dintr-o dorință de informare suplimentară.

Prima persoană care s-a vaccinat la Dorohoi este dr. Laura Acatrinei, medic epidemiolog al Spitalului Municipal Dorohoi și coordonatorul campaniei de vaccinare pe municipiul Dorohoi.

„Vaccinul a fost nedureros. Eu am foarte mare încredere în procedeul de obținere al vaccinului, având în vedere că nu sunt străină de tehnica PCR, de imunologie. Mă bucur că sunt primul dorohoian vaccinat și sunt foarte bine. Ideea de a mă vaccina prima a fost a mea pentru că eu cred în puterea exemplului.”, a declarat dr. Laura Acatrinei.

Înainte de a se vaccina, o persoană trebuie să completeze un chestionar din procedura națională în care pacientul este întrebat dacă are boli cronice, dacă există vreo reacție gravă după celelalte vaccinuri pe care le-a mai făcut, dacă a fost infectat cu SARS-Cov2 înainte de vaccinare și dacă s-a ieșit din izolare de peste 28 de zile. Pacientul trebuie să fie informat despre întreaga procedură fiind acordul pacientului informat și formularul conform Ordinului 1411/2016 normă metodologică a Legii 95 și un formular care va fi completat în caz că apar reacții.

„Toți oamenii am așteptat această zi, cu toții așteptăm să revenim la o viață normală, nu cred că există un om care să-și doarească să poarte mască, să aibă restricții sau constrângeri. Singura metodă care ne poate duce, în decurs de câteva luni, la o viață normală sau aproape de normalitate este acest vaccin. De aceea încurajez toată lumea să se vaccineze pentru că este singura metodă de a scăpa de acest virus. Vreau să reamintesc că în istorie omenirea a mai trecut prin pandemii și doar vaccinurile au reușit să ne scoată din acele pandemii. Acest vaccin este, cum spun foarte mulți cercetători, luminița de la capătul tunelului și este păcat să o avem și să nu o folosim din cauza unor păreri absolut nejustificate și neîntemeiate pe nimic științific.”, a declarat dr. Valerian Andrieș, managerul Spitalului Municipal Dorohoi. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Vaccinare Dorohoi_21Vaccinare Dorohoi_01Vaccinare Dorohoi_02Vaccinare Dorohoi_03Vaccinare Dorohoi_04Vaccinare Dorohoi_05Vaccinare Dorohoi_06Vaccinare Dorohoi_07Vaccinare Dorohoi_08Vaccinare Dorohoi_09Vaccinare Dorohoi_10Vaccinare Dorohoi_11Vaccinare Dorohoi_12Vaccinare Dorohoi_13Vaccinare Dorohoi_14Vaccinare Dorohoi_15Vaccinare Dorohoi_16Vaccinare Dorohoi_17Vaccinare Dorohoi_18Vaccinare Dorohoi_19Vaccinare Dorohoi_20Vaccinare Dorohoi_22Vaccinare Dorohoi_23Vaccinare Dorohoi_24Vaccinare Dorohoi_25Vaccinare Dorohoi_26Vaccinare Dorohoi_27Vaccinare Dorohoi_28Vaccinare Dorohoi_29Vaccinare Dorohoi_30Vaccinare Dorohoi_31Vaccinare Dorohoi_32Vaccinare Dorohoi_33Vaccinare Dorohoi_34Vaccinare Dorohoi_35Vaccinare Dorohoi_36Vaccinare Dorohoi_37Vaccinare Dorohoi_38
DorohoiNews.ro, 04-01-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro