„Lasă-l acum să se joace, că e copil” sau ”o să facă treabă destulă când o fi la casa lui”. Aceste propoziții și altele asemenea definesc ceea ce gândește majoritatea părinților. Dar oare când va învăța să facă treburi casnice?

Renumitul pedagog Maria Montessori considera treburile casnice ca făcând parte din educația unui copil. Nu numai că îi pregătesc pentru viață, îi învață disciplina, dar le și fac mare plăcere micuților. Poate tu nu crezi, dar ceea ce tu vezi ca pe o corvoadă, copilul vrea să facă pentru că îi dă sentimentul apartenenței la familie și îi dovedește că este important, că poate face ceva. Bineînțeles, vor fi treburi simple, ușoare, adaptate vârstei lui.

Motivație interioară
Atunci când micuțul tău insistă să măture el în bucătărie sau să te ajute la gătit lasă-l să ”trebăluiască” și el. Chiar dacă la început mai mult încurcă decât ajută, el se bucură să stea pe lângă tine și faceți ceva împreună. Dacă îl refuzi va înțelege că nu este în stare și își va pierde încrederea în forțele proprii și va învăța că mama rezolvă totul. Va fi prea târziu în adolescență să îl dezveți de această atitudine. Dacă ai ratat startul – vârsta la care te-ar fi ajutat de plăcere și acum nu este obișnuit cu treburi casnice, nu este timpul pierdut. Totuși, vei avea nevoie de răbdare și de tact. Evită cicălelala. Nu vei face decât să îi trezești rezistențele. Ar fi mai bine decât să îi spui ce să facă să îi spui că ai nevoie de ajutorul lui și să îl lași să aleagă între mai multe sarcini. Dacă a spus că face ceva și nu a făcut, întreabă-l de exemplu: ”ce stabilisem că faci săptămâna asta?”. Întrebarea creează alte reacții în creier decât porunca și ridicarea tonului care îndeamnă la rezistență. Îl face să caute un răspuns și îl încurajează să găsească soluții. Evită pedeapsa, dar și recompensele materiale pentru a genera o motivație interioară, aceea de a simți că aparține familiei și că este unul dintre cei care contribuie la bunul mers al ei.

Ce treburi sunt potrivite pentru vârsta lui
Montessori a alcătuit și o listă a treburilor adecvate fiecărei vârste. Astfel, chiar la 2-3 ani un copil poate pune jucăriile la locul lor, cărțile pe un raft, rufele murdare în coș, împăturește haine și ajută la punerea mesei. La 4-5 ani, dă de mâncare animalelor de casă, face patul, udă plantele, prepară gustări simple, pune vasele în dulap. La 6-7 ani, duce gunoiul, mătură, împerechează ciorapi, curăță legume, face salată. La 8-9 ani, spală vase și rufe de mână, șterge praful, pune cumpărăturile la loc, face omletă, șterge masa din bucătărie. La 10-11 ani, face curat în bucătărie și în baie, dă cu aspiratorul, preapară o masă simplă, coase nasturi. După vârsta de 12 ani, un copil educat conform principiilor Montessori, știe să facă mai multe decât unii dintre adulții care au fost cocoloșiți de părinții lor. Poate vărui sau vopsi un perete, dă cu mopul, schimbă becuri, spală mașina, face cumpărături după o listă, gătește o cină completă, face reparații simple prin casă, coace pâine, calcă haine, are grijă de frații mai mici. Faptul că dobândește aceste abilități nu înseamnă că își va dedica tot timpul zilei lor. În programul lui, va aexista atât timp de treburi casnice, dar mai ales de învățat și de joacă.

Idei:
încearcă să găsești ustensile de curățenie cum ar fi mături, mop etc. pe măsura celor mici
atunci când vrei să îi înveți ceva, folosește mișcări lente și nu vorbi în același timp pentru a-i fi mai ușor să te copieze;
renunță la ideea de perfecțiune.

Pași către independență
„E important să începem să atribuim roluri în gospodărie copilului de mic, pentru a-l ajuta să crească responsabil, să învețe că poate contribui la bunul mers al lucrurilor în casă, să colaboreze și să lucreze în echipă și, în final, să fie independent. Dacă într-o primă fază (vârsta copilăriei mici 2-4 ani) putem atribui numai roluri ce țin de igiena personală și spațiul lui, sarcinile pot crește în dificultate odată cu vârsta. Asistența părinților trebuie să fie nelipsită în primii ani, pentru ca mai apoi să se reducă numai la a verifica și la a lăuda inițiativa. Copiii care încep mai târziu procesul de responsabilizare cresc neîndemânatici, lipsiți de simț practic, anxioși în fața unor lucuri aparent simple.”

Sursa: libertateapentrufemei.ro

GALERIE FOTO