Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Acneea este o afecţiune ce implică astuparea porilor şi creşterea secreţiei de sebum, care duc la formarea de coşuri sau chisturi. Este caracterizată prin apariţia de leziuni noninflamatoare (microcomedoane, comedoane închise şi deschise) şi inflamatoare (papule, pustule, noduli), localizate la nivelul feţei, gâtului, toracelui anterior şi posterior.
E nevoie de tratament complex
Indiferent dacă este vorba de acnee simplă sau severă, se impune vizita la medicul dermatolog, care va stabili planul terapeutic în funcţie de forma leziunilor, de eventualele boli asociate şi de alţi posibili factori. Tot medicul este şi cel care va indica regulile de îngrijire şi ce produse dermatocosmetice sunt cele mai potrivite fiecărei persoane. Principalele obiective ale tratamentului sunt reglarea secreţiei de sebum, ameliorarea şi calmarea leziunilor, îmbunătăţirea aspectului lor şi eliminarea comedoanelor. Tratamentul este complex şi includ: agenţi topici (retinoizi, antibiotice, antibacterieni, combinaţii), terapia sistemică (antibiotice, retinoizi, contraceptive orale), până la fototerapie, laserterapie şi alte proceduri dermatocosmetice. În timpul tratamentului antiacneic, trebuie să se utilizeze produse speciale de îngrijire, adaptate la tipul de ten, forma de severitate, vârstă şi anotimp
Ce greşeli să eviţi
Stoarcerea coşurilor în speranţa că ele vor dispărea ca prin minune este cea mai mare greşeală pe care o pot face persoanele cu acnee. Pe lângă înroşirea pielii, poţi rămâne cu cicatrice permanente. Unele produse cosmetice nepotrivite tenului pot produce iritaţii, agravând acneea, iar folosirea fondului de ten, a fardurilor şi a pudrei duce la blocarea porilor. Nu exagera cu curăţarea feţei, pentru că astfel tenul se usucă, iar glandele sebacee vor fi suprasolicitate. Evită cosmeticele uleioase, pentru că favorizează apariţia coşurilor.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.