Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

internare

Pierderea subită a cunoştinţei, a vederii sau auzului, puls şi tensiune anormale, febră persistentă câteva zile, de peste 38 de grade Celsius, hemoragie continuă şi deshidratare severă sunt printre criteriile care permit internările din 1 iunie, potrivit unui proiect al CNAS. 
Internările în spitale vor fi realizate din 1 iunie cu respectarea unor criterii stabilite de normele la contractul cadru privind acordarea asistenţei medicale în 2011-2012, se arată în proiectul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), postat pe site-ul instituţiei, potrivit mediafax.ro.

Unul dintre aceste criterii este pierderea subită a cunoştinţei, care include comă sau incapacitate de răspuns la stimuli, schimbare acută în starea de conştientă a pacientului şi pierderea cunoştinţei ca urmare a traumelor, mai puţin dezorientare sau confuzie.

De asemenea, conform acestor criterii, va putea fi internat un bolnav cu puls anormal, adică frecvenţă periferică sub 50 pe minut sau mai mare de 140 pe minut, înregistrată cu două ocazii separate la distanţă de cel puţin cinci minute.

Proiectul mai prevede că pot fi internate persoanele cu tensiune anormală (presiune sistolică sub 90 sau peste 200 mmHg şi o valoare diastolică de sub 60 sau peste 120 mmHg), cele care au suferit o pierdere acută a vederii sau a auzului (pierdere severă parţială sau totală şi care s-a instalat rapid şi a persistă în momentul internării) sau a capacităţii de a mişca o parte importantă a corpului.

De asemenea, vor fi internate persoanele care au suferit răni cauzate de traume majore (fractură a oaselor membrului pelvin, paralizie a piciorului sau braţului, fractură a coloanei vertebrale în zona cervicală, disfagie acută cu risc de aspiraţie), dar nu şi cele care au răni izolate ale mâinilor sau picioarelor.

Proiectul mai prevede că pot fi internaţi bolnavii cu febră persistentă de cel puţin cinci zile (trei zile cu temperatură de peste 38 de grade Celsius), cei cu sângerare abundentă (hemoragie continuă cu orice localizare, care nu se poate trata în Departamentul de urgenţă) şi orice caz în care există suspiciune de sângerare internă.
"Nu văd decât o restricţie a pacientului la îngrijiri medicale şi nu mă miră. Nu sunt o noutate, nu iese nimeni să spună ca nu au bani. Pacienţii cu cancer mor pentru că nu au medicamente. Ne mor pacienţii, nu mă miră restricţiile sunt măsuri abuzive. Vom da statul în judecată", a declarat pentru Realitatea Tv, Irimia Cezar, preşedintele COPAC. (DorohoiNews.ro)
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

internare
DorohoiNews.ro, 31-05-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Noaptea, pe la ora trei, brusc, vecinul începe să bată cu pumnul în ușa mea.
M-am speriat atât de tare încât am scăpat bormașina din mâini!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează 2 muncitori

Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează 2 muncitori
Grupul de Firme LEADER - Fabrica de fose septice si rezervoare din polipropilena (cu distributie nationala) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi - FOTO

Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi - FOTO
Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi: Teren intravilan pe strada ...

Vând telefon Samsung Galaxy Zfold 6 nou nouț

Vând telefon Samsung Galaxy Zfold 6 nou nouț
Vând urgent telefon Samsung Galaxy Z fold 6 in țiplă accept și variante schimb plus bani. Mai ...

Vând apartament cu 3 camere cu vedere în Bulevardul Victoriei

Vând apartament cu 3 camere cu vedere în Bulevardul Victoriei
Vând apartament cu 3 camere, etajul I, bine întreținut, 78 mp, cu vederea în Bulevardul ...

Vând apartament cu 2 camere pe Calea Plevnei

Vând apartament cu 2 camere pe Calea Plevnei
Vând apartament cu 2 camere pe Calea Plevnei preț negociabil ,apartamentu necesita renovare este ...

SC din Dorohoi angajează lucrător comercial și gestionar

SC din Dorohoi angajează lucrător comercial și gestionar
Societate comercială cu sediul în Dorohoi angajează lucrător comercial și gestionar. Relații ...

Vând teren în cartierul Trestiana Dorohoi

Vând teren în cartierul Trestiana Dorohoi
Vând teren intravilan în suprafața de 1 500 mp intabulat situat în municipiul Dorohoi, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere, mobilat și utilat

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere, mobilat și utilat
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere zona Olinescu, etaj 2, centrală, utilat și mobilat! ...

Vând căruț electric pentru persoane cu dizabilități

Vând căruț electric pentru persoane cu dizabilități
Model INTELISENSE 250w× 2 12 V 20 Ah Rabatabil , 30 kg ,suporta 130 kg Stare de funct perfecta,ptr ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro