Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

parc_colaj

Copiiilor le place sa se joace în aer liber, sa alerge, sa mearga cu bicicleta, sa faca pe exploratorii, ba chiar sa bata mingea în casa. În aceasta continua lupta de a descoperi „taramuri nebanuite”, cei mici sunt supusi diverselor accidente. Vigilenta ta poate preîntampina neplaceri, însa ce te faci cand copilul a facut deja „buba”?

Un studiu al Comisiei Sigurantei Consumatorului din Statele Unite ale Americii arata ca în 1999 se petreceau 7,5 accidente la zece mii de locuitori, avand ca urmare prezentarea la spital, iar victimele majoritare fiind copiii cu varsta pana în cinci ani. Peste 50% dintre accidentele în aer liber mentionate în studiu implicau catararea, inclusiv pe scarile de incendiu. Parcul poate fi un mediu minunat pentru cel mic: aer curat, copii noi cu care sa socializeze, exercitii, alergare, însa poate deveni periculos pentru copilul lasat nesupravegheat. Astfel, el se poate rani pe tobogan, la leagane sau la barele verticale. Cel mai important lucru este sa îti tii sub observatie copilul, sa îi arati cum trebuie sa se joace corect si sa nu îi permiti sa se înghesuie la aparatele deja aglomerate.

Daca s-a ranit la joaca, daca s-a zgariat sau s-a taiat, este bine sa îi opresti mai întai sangerarea cu un material curat. Pune-i un pansament si îi va trece. În cazul în care sangerarea este abundenta si nu se opreste dupa cateva secunde, du-te la o camera de garda. E posibil ca rana sa fie mai adanca, sa aiba nevoie de o curatare adecvata si de copci. În cazul unui accident mai grav, precum ruptura osoasa, este obligatorie prezentarea de urgenta la medic. Cu cat ortopedul intervine mai repede, cu atat osul se va suda mai repede si corect. De asemenea, si loviturile la cap pot reprezenta surse de îngrijorare, de aceea trebuie tratate cu seriozitate. Daca cel mic are bicicleta si se plimba cu ea, cumpara-i genunchere si cotiere. Daca totusi a cazut si are rani, da-l cu dezinfectant (rivanolul – care nu ustura la rani deschise – este una dintre solutiile pe care le poti utiliza, însa, ai grija, pateaza hainele), pune-i o compresa si bandajeaza-l. Gasesti toate acestea în trusa de prim-ajutor din masina.

catalog produse bio life care
Acelasi studiu american arata ca cei mici se accidenteaza în majoritatea cazurilor utilizand leaganul din curtea casei. Însa sunt multe alte tipuri de riscuri la care sunt supusi copiii acasa, precum: piscina din curte, uneltele ascutite de gradinarit, detergentii si alte solutii de curatat baia sau bucataria, cioburile gasite în diferite colturi ale gradinii, gardul ascutit, scarile abrupte, focul si aragazul, chiar si pungile goale. E frumos sa te joci în curte, însa mare grija la piscina plina cu apa sau la uneltele ascutite de gradinarit! Copilul se poate accidenta cu usurinta, poate cadea în apa, se poate zgaria în cioburi sau sa se urce pe gard, încercand „sa îl escaladeze” din dorinta sa de a explora împrejurimile.

Înainte de producerea accidentarilor pro­priu-zise, cel mai bine este sa previi. Asa ca ai grija ca piscina sa nu fie descoperita cand e cel mic pe afara, uneltele sa fie depozitate unde cel mic are acces, cioburile sa fie stranse, iar gardul – sa nu poata fi escaladat si nici ascutit. Însa, daca s-a accidentat jucandu-se, nu te panica. La fel ca si în cazul accidentelor din parc, opreste sangerarea, nu încerca sa scoti cioburile din picior, pentru ca va sangera si mai mult, si exista riscul infectarii. si în aceste cazuri grave, cel mai bine este sa îl duci la doctor. Daca ranile sunt minore, atunci trusa ta de prim-ajutor ar trebui sa fie suficienta. Poti sa ai una în casa si una în masina, în felul acesta avand strictul necesar chiar si cand sunteti în excursie sau în parc. Mare grija la detergentii si solutiile de curatat baia sau bucataria, la medicamente sau cosmetice! Ele sunt extrem de toxice, iar odata inhalate sau îngurgitate, pot provoca leziuni ale sistemului digestiv. De aceea, este bine sa le depozitezi în locuri inaccesibile copilului. Explica-i, daca este necesar, ce sunt toate acele recipiente colorate, avertizandu-l de gradul mare de otravire. În caz de ranire, trebuie sa te prezinti la urgenta într-un timp foarte scurt si sa ai la tine substanta înghitita.

Colturile ascutite si prizele devin „dusmani nebanuiti” pentru copil daca nu sunt acoperite corespunzator. Scarile reprezinta un mijloc de distractie pentru cel mic, însa pot cauza accidente grave daca acesta nu este supravegheat. De preferat ar fi sa nu îl lasi sa se joace în astfel de conditii. Aragazul poate fi extrem de periculos pentru copil. Daca cel mic îsi provoaca arsuri, nu este bine sa-l legi sau sa aplici orice unguent peste rani! Du-l rapid la spital, acolo va fi tratat corespunzator. Daca arsurile provocate nu sunt puternice si nu necesita spitalizare, trebuie sa iei copilul de langa sursa de caldura, sa îi scoti hainele din zona afectata, apoi sa ungi cu un gel special de arsuri si mentine zona curata cu o compresa sterila si bandaj deasupra, timp de 24 h. Pungile goale pot reprezenta un risc de asfixiere pentru copiii foarte mici, de peste doua luni. Îndeparteaza-le din apropierea lui si nu le lasa la îndemana!

Pana si jucariile devin arme periculoase, daca nu este respectata varsta pentru care sunt recomandate. Daca se mentioneaza ca trebuie sa aiba peste trei ani, atunci conformeaza-te. Ia-i lucruri în preajma carora nu esti sigur ca va pati ceva. Accidentele pe care copiii le fac jucandu-se sunt de cele mai multe ori superficiale, nefiind nevoie de asistenta medicala de specialitate. Însa, mai bine este sa previi decat sa tratezi! Asa ca daca nu ai facut-o pana acum, protejeaza-ti copilul de prize, de colturile ascutite, de accesul la scari sau la aragaz. si discuta cu el! Odata explicat pericolul la care se expune, vei avea un copil prudent si informat.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

parc_colaj
DorohoiNews.ro, 30-06-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

Vând apartament cu 3 camere în Dorohoi - FOTO

Vând apartament cu 3 camere în Dorohoi - FOTO
Vând apartament cu 3 camere, decomandat, situat la etajul 3, în cartierul Plevna, Dorohoi. ...

Vând mașină Opel Astra

Vând mașină Opel Astra
Vand masina Opel Astra, an 2004, dotări, aer condiționat, serocou cadura, motor în stare foarte ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret”

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret”
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” este alături de doamna profesoară Irina Apetrei ...

Sincere condoleanțe din partea clasei a VI-a C de la Școala Gimnazială „Spiru Haret”

Sincere condoleanțe din partea clasei a VI-a C de la Școala Gimnazială „Spiru Haret”
Colectivul clasei a VI-a C, elevi și părinți, sunt alături de doamna dirigintă - profesor Irina ...

Colectivul clasei I A, alături de doamna înv. Iuliana Mîndrescu transmit sincere condoleanțe

Colectivul clasei I A, alături de doamna înv. Iuliana Mîndrescu transmit sincere condoleanțe
Colectivul clasei I A, alături de doamna înv. Iuliana Mîndrescu, Școala Gimnazială „Spiru ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Închiriez apartament doua camere, zona centru renovat complet, centrală noua,deasupra băncii ...

Vând Toyota Auris Hatchback

Vând Toyota Auris Hatchback
DE VANZARE TOYOTA AURIS Tip caroserie Hatchback Capacitate cilindrică 1,3 l Putere motor 74 kW (99 cp) ...

Vând jante echipate BMW

Vând jante echipate BMW
Vând jante BMV echipate cu cauciucuri de iarna michelin, rulate 2200 km. 500 euro neg.tel: 0757790655

Vând casă în Pădureni

Vând casă în Pădureni
Vand casa 60000 EUR Botosani, Sendriceni pqdureni Valabil din 04.12.2024 20:00:45 Specificații Suprafata ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro