Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Faringita reprezintă infecţia sau inflamaţia faringelui şi/sau a amigdalelor. Cauzele bolii sunt în general infecţioase, având fie origine virală, fie bacteriană (în special Streptococul beta hemolitic de grup A).
Există însă şi alte cauze ce pot produce faringite, şi anume alergiile, traumatismele şi diverse toxine.
Cele mai obişnuite simptome ale infectiei streptococice a gâtului la copii şi adulţi sunt: durere de gât cu iradieri spre zona urechilor, instalată brusc, fără tuse, strănut sau alte semne de raceală, durere şi dificultăţi la înghiţit, febră mai mare de 38,3 grade C.
Iată câteva remedii oferite de specialişti:
Polenul. Acesta conţine substanţe antibiotice şi antivirale care ajută la distrugerea agenţilor patogeni care provoacă infecţia de la nivelul gâtului. Se va consuma câte jumătate de linguriţă de polen din 4 în 4 ore, mestecându-l foarte bine şi lăsându-l să alunece încet pe esofag, pentru a dezinfecta zona afectată.
Sucul de ceapă în miere este un adevărat elixir atunci când faringele şi amigdalele sunt deja inflamate. Curăţaţi 5 cepe mari, tăiaţi-le în felii subţiri şi puneţi-le într-un castron în care adăugaţi 8 linguri de miere.
Pe fundul castronului se va decanta un sirop. Acesta se va strecura, se va pune într-o sticlă cu dop şi se va ţine la frigider. Se va administra câte o linguriţă de 3-4 ori pe zi.
Gălbenuşul crud amestecat cu o linguriţă de miere şi cu 200 g de lapte cald (preparat cunoscut în anumite zone sub denumirea de şodou) este excelent pentru tratarea simptomelor faringitei
Tinctura de arnică stimulează imunitatea la nivelul gâtului şi al căilor respiratorii. De aceea acest remediu este perfect pentru bolnavii cu faringită, amigdalită sau pentru cei care suferă de răguşeală cronică. Puneţi 1-2 linguriţe de tinctură de arnică la jumătate de pahar de apă şi faceţi gargară, dar cu atenţie, pentru a nu înghiţi preparatul.
Apa sărată fierbinte, sub formă de gargară. Se pun două linguriţe de sare în 100 ml de apă şi se face gargară de 2-3 ori pe zi.
Pulberea de cerenţel are efecte puternic antibiotice, astringente (reduce inflamaţia mucoasei) şi tonice. Se ia de 3 ori pe zi câte o jumătate de linguriţă rasă de pulbere de cerenţel.
Ceai de afine. Puneţi într-un litru de apă clocotită o mână de fructe de afin. Lăsaţi să fiarbă până apa scade la jumătate, apoi cu acest preparat se clăteşte gura şi se face gargară.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.