Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Inteligenţa emoţională chiar contează. Pe lângă faptul că a fost asociată cu o mai bună capacitate de relaţionare şi socializare, aceasta s-a dovedit extrem de utilă în obţinerea succesului şi împlinirii pe plan profesional.
Totuşi, inteligenţa emoţională încă este un aspect neglijat în foarte multe familii.
De câte ori nu ai simţit că nu mai faci faţa emoţiilor tale, că nu ai habar cum să le gestionezi, cum să te calmezi? De câte ori nu ai te-ai simţit depăşită de anumite situaţii sau copleşită de griji şi sarcini extra?
Tuturor ni se întâmplă. Însă esenţial este să învăţăm gestionarea acestor situaţii. De cele mai multe ori, nu organizarea taskurilor, ci organizarea emoţiilor este cheia productivităţii şi a reuşitei. Pe toate planurile.
Aici intervine inteligenţa emoţională. Îţi propun EQ game, jocul de inteligenţă emoţională special creat pentru întreaga familie, care te învaţă cum să comunici eficient şi să îţi înţelegi copilul – chiar cu ajutorul lui. Vezi aici despre ce e vorba.
E foarte greu să ne luptăm cu emoţiile. Dacă nu le înţelegem, nu ştim nimic despre ele, cum ne pot afecta, cum ne pot ajuta şi care e rolul lor, vor fi bucuroase să ne copleşească şi să preia controlul. Acum imaginează-ţi cum le resimte copilul tău!
Implică-l în activităţi de care se teme
cum dezvolti inteligenta emotionala la copiiIeşirea din zona de confort este cheia către o mai bună cunoaştere de sine, către descoperirea faptului că întreg controlul emoţiilor stă în puterea noastră.
Poate îi e teamă să fie în mulţime, să vorbească în public, să încerce lucruri noi. Nu îl feri de acestea. Menajarea nu e chiar ideală. Fără să îl forţezi şi să îl sperii, asigură-te că treceţi, pas cu pas, prin etapele de care se teme. Lucrează cu copilul tău acasă.
Explică-i emoţiile, ajută-l să şi le definească, să le înţeleagă şi să le gestioneze. Cunoaşterea bună a sinelui înseamnă inteligenţă emoţională.
Învaţă-l să fie deschis la critică
Copiii, dar nu numai, sunt foarte sensibili la critică. Mai ales dacă sunt extrem de sensibili, critica poate avea efecte dezastruoase asupra psihicului copiilor. Pentru că ei o vor percepe ca fiind ceva extrem de negativ. Însă nu e întotdeauna aşa.
Învaţă-l să fie deschis la critică, explică-i ce este critica, în ce fel un feedback te poate ajuta să îmbunătăţeşti anumite aspecte. Dar asigură-te şi că nu va deveni umil şi nu va accepta să fie călcat în picioare de cuvintele şi părerile celorlalţi.
Dacă îi explici rolul criticii, cum îl poate ajuta să evolueze şi că nu trebuie să se lase afectat, atunci ai făcut un pas important în creşterea inteligenţei emoţionale. Cunoscând emoţiile va cunoaşte rolul lor, cum să le gestioneze şi cum să facă faţă criticii.
Inteligenţa emoţională este cheia succesului. Dacă vrei un copil reuşit, acordă atenţie emoţiilor sale. Intră aici şi descoperă un ghid mai detaliat al inteligenţei emoţionale la copii.
Învaţă-l să se bucure de emoţiile pozitive
De fiecare dată când copilul tău se bucură, e fericit, se simte plin de energie şi simte că poate muta munţii din loc, sărbătoreşte cu el.
Copilul trebuie susţinut să îşi înţeleagă bucuria, ce o determină şi cum ar putea să aducă stările bune, pozitive, în viaţa lui cât mai des. În plus, e ideal să îl înveţi şi cum să se elibereze de emoţiile şi sentimentele negative, acceptându-le şi înlocuindu-le cu cele pozitive.
Dacă vezi că e nemulţumit de rezultatele de la meciul de fotbal sau de o notă de la şcoală, învaţă-l să înţeleagă ce simte şi de ce, apoi susţine-l să înlocuiască supărarea cu motivaţia, de exemplu. Motivaţia îl va ajuta să treacă peste supărare şi să îşi dorească să aibă rezultate mai bune în viitor.
Învaţă-l empatia
Un om inteligent este definit ca un om capabil să se pună în locul celorlalţi, să simtă ce simt ei şi să privească situaţia din punctul lor de vedere. Să nu judece. Să poată ajuta. Te sfătuiesc să îi explici copilului importanţa voluntariatului, acceptarea celorlalţi copii, indiferent de situaţia lor financiară, implicarea în proiectele destinate ajutorării copiilor mai puţin norocoşi.
Mergeţi în weekenduri la adăpostul de animale. Văd tot mai mulţi părinţi care interzic copiilor să atingă animalele, să le mângâie, nu mai spun de a le lua unul de companie. Consideră că aşa e mai sănătos. Nu, nu este.
Inteligenta emotionala inseamna empatie
Relaţia cu animalul de companie ajută copilul să devină mai bun, mai responsabil, mai empatic. Vizitaţi un adăpost, învaţă-l să nu lovească animalele, mergeţi o oră să le hrăniţi.
Ştiai că în Olanda nu există animale fără stăpân? Asta pentru că oamenii au înţeles importanţa adopţiilor, au încetat să mai cumpere, au adoptat, au sterilizat şi au decis să îşi asume responsabilitatea pentru viaţa unei necuvântătoare.
Adevărată valoare a omului se vede în felul în care se poartă cu cei de pe urma cărora nu are nimic de câştigat şi a celor mai slabi decât ei. Un copil empatic va fi un adult mai bun, mai responsabil, cu şanse mult mai mari de succes.
Învaţă-l ascultarea
Învaţă-l pe copilul tău să asculte. Ascultarea e cea mai importantă parte din procesul comunicării. Ascultarea îl ajută să îl înţeleagă mai bine pe celălalt, să analizeze comportamentul şi nevoile lui şi, în final, să răspundă eficient.
Ascultarea ne ajută să nu ne dorim doar să ne auzim vorbind, să îl putem ajuta şi înţelege pe celălalt, să găsim soluţii.
În plus, ascultarea îl ajută pe cel mic să aibă suficient timp pentru a se gândi şi la ce simte el în legătură cu ce aude. Şi să ia decizii ţinând cont atât de el, cât şi de celălalt.
Concluzie
Când te întrebi de ce unii copii trec mai uşor peste critică, învaţă ceva din ea, se simt motivaţi şi vor să devină mai buni, în timp ce alţii cedează, plâng şi nu mai pot face faţă provocărilor, răspunsul este inteligenţa emoţională.
Nu e suficient să creştem copii fără cusur, premianţi şi programaţi perfect pentru a rezolva anumite sarcini. Trebuie să creştem copii inteligenţi şi din punct de vedere emoţional. Copii care înţeleg ce fac, care înţeleg cauzele şi efectele acţiunilor lor, care ştiu şi vor să îşi gestioneze emoţiile, să se îmbunătăţească, să facă faţă. Să nu cedeze. Să fie împliniţi, fericiţi.
Copii capabili să se descopere, să se cunoască tot mai bine şi să îşi stabilească limite în relaţiile cu ceilalţi. Astfel încât să nu fie jigniţi, manipulaţi şi să devină nefericiţi. Copii care să ştie cine sunt şi să se mândrească, orice ar fi, cu personalitatea lor, fără să simtă nevoia să poarte măşti pentru a fi acceptaţi.
Inteligenţa începe din copilărie.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.