Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Spitalul-Municipal-Dorohoi

Spitalul Dorohoi a ajuns sa nu mai aiba asistente pentru efectuarea garzilor, dupa ce in doar jumatate de an 31 de cadre medicale au parasit posturile.

Exodul a inceput odata cu impunerea de restrictii financiare. Mai intai salariile au fost taiate cu 25%, iar din acest an s-au diminuat si o serie de sporuri, iar altele au fost anulate pentru ca sumele cheltuite cu salarizarea sa nu depaseasca 70% din buget. Pentru respectarea acestui criteriu, 11 cadre medicale care indeplineau conditiile de pensionare au fost scoase din activitate. “Patru din aceste cadre nu au vrut sa iasa la pensie, desi indeplineau conditiile si au fost trimise in somaj, de unde ulterior au iesit la pensie. De atunci, insa, alte 20 de posturi s-au eliberat din diverse motive, in principal cele financiare”, a declarat Valerian Andries, managerul Spitalului Dorohoi. El a mai precizat ca majoritatea asistentelor solicita concediu fara plata pentru o perioada mai lunga sau pur si simplu demisioneaza in favoarea unor locuri de munca din strainatate unde primesc salarii motivante.

In aceasta situatie, pe unele sectii, asistentii stau cate doua zile in garda, iar la sfarsit de saptamana nu are cine sa supravegheze bolnavii. Conducerea spitalului spune ca va adresa o solicitare Consiliului Local Dorohoi pentru aprobarea scoaterii la concurs a minim cinci posturi de asistenti medicali. (DorohoiNews.ro)

 

Sursa: Monitorul de Botoşani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Spitalul-Municipal-Dorohoi
DorohoiNews.ro, 23-09-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

13.10.2011 la 08:49

cele care au fost scoase la pensie nu puteau sa stea pana la 70 de ani au lucrat 35 de ani in sistem si e ok ca au scoase, era bine sa plece cele care au 10 ani de lucru? eu cred ca nu mai erau in stare sa prinda o vena usor. poate ca nu sunt pregatite cele de azi dar sunt multe asistente care au terminat de mai mult timp care au lucrat la medici de familie cu salarii de mizerie si ar vrea sa intre la spital dar nu s a putut de 'babe' asta e mergem mai departe

23.09.2011 la 15:06

Da, si? Sa plece! Decat sa stea doar cu mana intinsa jucandu-se cu viata oamenilor, mai bine asa.Sa ramana doar cei care sunt multumiti cu atat si gata. Stau toate incompetentele in sistem!Se stie despre ce vorbesc...

23.09.2011 la 15:02

Asistentele erau în floarea vârstei.

23.09.2011 la 12:28

Se știa de la început că asta urmărește pseudomanagerul Andrieș.A dat afară cadre medicale cu experiență, ca să ia șpaga la angajarea unor infirmiere care termină așa-zisa școala de sistente. Afară!

23.09.2011 la 10:01

La o prima lectura,pentru cei neavizati,pare un prost management !Dar cum se explica faptul,ca asistenti cu inalta pregatire si scoala adevarata,au fost scosi din sistem,inainte de termen si trimisi fortat, la pensie sau somaj ???A....era nevoie de noi angajari?Adevarat !Se apropie 2012 si avem nevoie de fonduri,pentru sanatatea bolnavilor!

23.09.2011 la 09:40

daa...minunata idee,sa se faca angajari.bravo!noua celorlalti ni se taie salariile ...dar e bine asa vine personal nou..ura!!!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot 308, an 2010. Mai multe detalii la nr 0743317658

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere complet mobilat situat în blocul de langa Scoala ...

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune
Vand 2 fotolii noi,nefolosite si o masa cu 6 scaune din lemn masiv. Relatii la telefon: 0759182445

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro