acest om poate fi acuzat de iatrogeneza: Iatrogeneza (termenul provine din limba grEacă, însemnind “provocat de medic”) este orice boală sau agravare a stării de sănătate a unei persoane provocată prin acţiunea sau COMPORTAMENTUL unui medic. Iatrogeneza presupune nu numai un diagnostic fals sau o terapie incorectă, ci şi comportamentul moral şi uman al medicului faţă de pacient, medic care prin afirmaţiile sale poate afecta starea psihică a unui pacient. Se diferenţiază în general între iatrogeneza clinică, atunci când pacientului îi sunt aplicate măsuri terapeutice exagerate sau gând îi este indusă teama faţă de afecţiunea pe care o are, şi iatrogeneza socială, care se manifestă atunci când o persoană este intenţionat transformată în “consumator pasiv” de servicii medicale, fapt care împiedică procesul firesc de autovindecare al corpului uman. Se mai vorbeşte şi despre iatrogeneza structurală (culturală) atunci când autonomia pacientului este anulată prin dependenţa de “profesionalismul medical”, iar societatea este sistematic educată în direcţia renunţării la propria răspundere în favoarea răspunderii specialistului. Printre altele, în cadrul iatrogenezei intră şi efectele secundare provocate de medicamente, care desigur, sunt prescrise de medici. În fiecare an, de exemplu, circa 7 milioane de oameni suferă în întreaga lume ca urmare a unei intervenţii chirurgicale. Un studiu american pentru WHO (Organizaţia mondială a sănătăţii) în care au fost cercetate pentru prima oară toate intervenţiile chirurgicale dintr-un an, a ajuns la concluzia că jumătate dintre acestea nu erau necesare! În fiecare an în toată lumea se estimează că se efectuează un sfert de miliar de intervenţii chirurgicale, din care circa şapte milioane de pacienţi se aleg cu complicaţii ca urmare a acestor intervenţii! Se consideră că pe an se efectuează peste 234 de milioane de operaţii, ceea ce înseamnă că fiecare al douăzecişioptulea om este pus sub “cuţit”. Rata decesului ca urmare a unei operaţii este în ţările industrializate mai mică (0,4-0,8%) decât în ţările în curs de dezvoltare (5-10%). Ceea ce mi se pare însă foarte semnificativ din perspectiva lui “QUI BONO” este faptul oamenii înstăriţi beneficiază de două treimi din totalul operaţiilor în timp ce săracii numai 3,5 % (studiu publicat in “The Lancet”). Întrebarea ar fi : cei bogaţi îşi pot permite costurile unei operaţii, sau faptul că sunt bogaţi (lucru ştiut de chirurg) sunt selectaţi cu precădere pentru locul de pe masa de operaţie? Răspunsul este : DA! Ambele variante se armonizează firesc. Infecţiile iatrogene sunt cele care apar în cadrul măsurilor medicale efectuate ( îndeosebi în spitale). În Germania se îmbolnăvesc infecţios în spitale circa 3 milioane de persoane anual. Circa 50.000 dintre aceltia decedează ca urmare a infecţiei căpătate astfel. Una dintre principalele cauze ale acestor infecţii “de spital” este administrarea nedifereţiată a antibioticelor. (A se corobora această informaţie cu articolele din “Teoria germenilor” – antibioticele distrug bacteriile din “echipa de salubritate” şi astfel starea ţesuturilor afectate se agravează). În Germania se consumă anual între 250-300 de TONE de antibiotice!!! Dintre care circa 85% sunt administrate in spitale. În Italia mor anual ca urmare a infecţiilor primite în spitale între 4500-7000 de persoane. Iar această cifră situează Italia în mijlocul clasamentului pentru ţările europene. Oare de ce loc o fi România? În 1975 s-a remarcat, prin apariţia unei căţi intitulată “Nemsisul medicinei”, un foarte talentat scriitor. Această care a provocat un adevărat şoc (a purtat iniţial titlul “Naţionalizarea sănătăţii”). Numele său este Ivan Illich. Acesta a studiat in Italia ştiinţele naturii şi filozofia (în Florenţa) pentru ca mai apoi să studieze teologia. Illich lansează în cartea sa mai multe teze pe care personal le găsesc actualitatea şi în zilele nostre. 1. Iatrogeneza klinică –pestilenza medicinii moderne Peisajul afecţiunilor existente în ţările vestice s-a modificat substanţial în ultimele trei generaţii. Poliomielita, difteria şi tuberculoza practic au dispărut, iar aprinderile de plămâni şi sifilisul sunt vintecate cu antibiotice. Epidemiile sunt practic eradicate sau ţinute sub control, astfel încît două treimi din populaţie moare de bătrâneţe. Cu toate acestea nu se poate constata o legătură directă între modificarea tabloului afecţiunilor şi progresul medical din această perioadă. Mai degraba această situaţie se poate pune pe seama progreselor technice şi politice decât pe seama breaslei medicilor. Pe de altă parte, afecţiunile cu care se confrută societatea actuală sunt mai ales afecţiuni provocate de intervenţia medicală asupra persoanelor sănătoase sau bolnave. 2. Succesul medicilor – o iluzie Ca urmare a studierii atente a bolilor din ultima sută de ani se poate constata că influenţa medicilor în epidemii nu a fost cu nimic mai mare decât cea a preoţilor în secolele trecute. De exmplu tuberculoza. Rata de mortalitate era în 1812 la New York de 700 de persoane la 10.000 de locuitori. Când Robert Koch a izolat pentru prima oară bacilul, rata scăzuse deja la 370 din 10.000. Din 1910, când este inaugurat primul sanatoriu, rata scad dramatic la 180 din 10.000. Astfel că la apariţia vaccinului, tuberculoza nu mai juca de facto un rol semnificativ în tabloul afecţiunilor. Aceeaşi situaţie se poate constata în cazul altor afecţiuni cum ar fi holera sau tifosul. Şi în cazul tusei convulsive, scarlatinei sau difetriei afeţiunile erau practic eradicate înaite de a fi introduse în practică vaccinurile respective. Factorii principali care au dus la această situaţie nu erau însă de natură pur medicală. Alimentaţia substanţial îmbunătăţită, condiţiile mai bune de locuit, igiena devenită standard european, toate acestea au făcut ca afecţiunile mai sus amintite să bată în retragere semnificativ. Acest lucru este probat şi prin faptul că în ţările sărace, unde populaţia nu beneficiază de aceste condiţii de viaţă moderne, diareea şi afecţiunile respiratorii sunt mult mai frecvente, în ciuda “progreselor remarcabile ale medicinei moderne”. În tările industrializate avem de a face astăzi cu alte soiuri de epidemii : afecţiuni coronariene, enfizeme, bronşite, obezitate, tensiune, cancer, artrită, diabet sau afecţiuni psihice. Iar în cazul tuturor acestor afecţiuni medicina alopată modernă bâjbâie încă în întuneric. Se pare că de fapt afecţiunile sunt determinate de mediu (şi aici iarăşi ne putem întoarce privirea spre “Teoria germenilor”). Cel puţin pentru spaţiul eropen şi nord-american se poate afirma cu certitudine că epidemiile vechi au dispărut ca urmare a modernizării condiţiilor de locuit şi de viaţă (daca ar fi aici doar să amintim de instalatiile moderne de epurare a apei sau de intalaţiile sanitare cu apă şi săpun), în timp ce noile epidemii au apărut ca urmare a unei nutriţii greşite, a lipsei de mişcare sau a stressului psihic. În consecinţă nu este meritul exclusiv (şi nici măcar parţial) al medicinei, care nu are nici un drept să-şi aroge o “realizare epocală” în privinţa eliminării epidemiilor din trecut. În continuare câteva citate din “Nemesis”-ul lui Illich. « Consider că profanul, şi nu medicul, are puterea şi perspectiva de a elimina « epidemia iatrogenă ». “ Sistemul medical acutal a depăşit deja graniţele a ceea ce poate fi tolerat.“ „…sistemul medical a devenit o religie monolitică universală, ale cărei dogme sunt predate şi însuşite în şcoli obligatorii şi ale cărei reguli etice au fost restructurate pe baze birocratice: sexualitatea a devenit între timp materie predată în şcoli în timp ce folosirea în comun a unei linguri este condamnată public ca fiind o infracţiune igienică.” O carte care merită a fi citită. QUI BONO ? De data asta sper sa profităm noi. sursa: http://quibono.net/ce_este_iatrogeneza.html