Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

infecţiile urinare

Dimineaţa, poate că îţi place să te dai jos din pat şi să mergi până la baie desculţă. Sau poate că te îmbraci subţire, fără să ţii cont de vremea nu tocmai plăcută de afară, mai ales că o pereche de colanţi nu te face să te simţi în largul tău. O să vrei să te gândeşti de două ori la oricare dintre obiceiurile asemănătoare pe care le ai, dacă în joc e propria ta sănătate. Nu numai că femeile sunt mai predispuse biologic la contractarea infecţiilor urinare, dar sezonul rece afectează sexul frumos cu atât mai tare. Ce alte cauze are infecţia urinară şi ce este indicat să faci în acest caz, ne spune specialistul in urologie de la Delta Hospital, dr. Gheorghe Nita.

„Infecţiile urinare sunt afecţiuni foarte des întâlnite, aproape comune pentru majoritatea dintre femei. Totuşi, amploarea cazurilor variază de la uretrită până la cistită, iar tratamentul este în consecinţă: se recomandă de la antibiotice până la consultarea urologului sau spitalizarea. Aparatul urinar este foarte sensibil - femeile au, în plus, uretra mai scurtă decât bărbaţii, ceea ce înseamnă că bacteriile sau fungii pot ajunge mult mai uşor dinspre vagin către orificiul anal. Aşadar, o femeie din două face infecţie urinară cel puţin o dată în viaţă", mentioneaza specialistul in urologie, dr. Gheorghe Nita.

Simptomele acestei afecţiuni sunt multiple: urinarea repetată, disconfort la nivelul aparatului urinar, senzaţii de usturime sau mâncărime, urina tulbure sau cu sânge ş.a.m.d. Netratate corespunzător, acestea pot să ducă, în timp, la complicaţii şi boli acute ale rinichilor (pielonefrita, insuficienţă renală etc.).

Tratamentul acestor infecţii începe cu analizele urinei şi ale sângelui - procedură cunoscută sub numele de urocultură (stabilirea exactă a bacteriei), urmată de antibiogramă (stabilirea antibioticului la care este sensibilă bacteria respectivă). Infecţiile pot să recidiveze - cel mai indicat este, deci, prevenirea lor prin: consumul constant de lichide, menţinerea unei igiene intime, atenţia la vestimentaţia precum blugii strâmţi ce favorizează apariţia infecţiilor şi la contactele sexuale ce pot duce la iritarea uretrei şi după care se recomandă golirea vezicii.

Trataţi cu seriozitate infecţiile urinare şi mergeţi imediat la medic pentru un diagnostic exact. Specialiştii în urologie de la Delta Hospital sunt la dispoziţia dumneavoastră pentru consultaţii.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

infecţiile urinare
DorohoiNews.ro, 26-02-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Cu profundă durere în suflet, Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi anunță trecerea în neființă ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel Surigiu!

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel  Surigiu!
Plecarea ta lasă un gol uriaș în inima mea, dar amintirle vor rămâne veșnic vii. Odihnește-te ...

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi
Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi, toate utilitățile. Relații la telefon: 0748993952

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi
Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi. Este mobilat și utilat. Se închiriază ...

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi
Vând garsonieră UTILATĂ și MOBILATĂ (29 metri pătrați) pe str. ALEEA CRIVA, ETAJ 1, cu vedere ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro